Pe lângă blocul meu sunt o grămadă de javre. Chiar acum le aud simfonia şi mă enervează cumplit. Ce-i drept le mai dau şi eu ceva de mâncare când am un os şi nu-l pot roade pe tot, însă ideea de bază e că nu prea au ce căuta în peisaj.

Discutam cu nişte amici despre câini. Mă gândeam cum am putea scăpa de ei prin metode ortodoxe şi legale. Nu-i poţi omorî pentru că sar babele de cur în sus, plus că acum e un pic cam ilegal. Nu-i poţi băga într-o maşină, pentru că nu ai unde să-i duci.  Să creezi un adăpost pentru toţi câinii ar fi imposibil, pentru că nimeni nu sare cu banul, deşi îi pupă sub coadă cu fiecare ocazie.

Eu m-am obişnuit cu ei, iar ei cu mine. Nu mă latră decât dacă sunt străveziu sau pedalez de zor la dacie. Dar n-aş vrea ca cineva necunoscut lor să vină în vizită pe la mine, fără să sune înainte ca să-l iau  cu maşina de la vreo 2 km depărtare.

Banalul gard de lemn al babei nebune de mai jos devine armă de auto-apărare, iar vorbele de bine ale paznicului plus banalul bici pentru cai nu-i mai îmblânzeşte.

Dacia mea e perfectă pentru zilele toride de vară sau pentru nopţile reci de iarnă. Şi-au creat un mini-apartament sub ea, cu living, baie şi bucătărie. E de înţeles, pentru că celelalte maşini sunt prea joase pentru ei. Măcar la mine au parte de un minim confort.

Deci, ce-i de făcut? Cred că cel mai bine ar fi să nu facem nimic, nu?