Cum furia albastră a intrat in moarte clinică, aşa vreo două zile, am circulat mai des cu autobuzul. Printre mirosurile îmbietoare de ceapă şi de votcă ieftină (stau la periferie, acolo unde încă se mai dă pe caiet) am observat o chestie: toate tipele superbe sunt acompaniate mereu de câte o urâtă. Sigur e prietena ei cea mai bună, câinele de pază care o apără de intruşi. Adică, dacă vrei să te apropii cât de cât de ea, trebuie să te pui bine cu câinele.

Ultima experienţă de genul m-a făcut să regret faptul că nu am dacia la indemână: scoteam rapid un litru de benzină, mă stropeam şi-mi aprindeam o ţigară (deşi nu fumez). Aşa îmi curmam rapid suferinţa.