Doi buni prieteni se gândesc într-o zi să meargă în Bucureşti, la oraş. Sunt doi oameni simpli, de la ţară, obişnuiţi cu trezitul la ora cinci dimineaţa, mulsul vacilor şi hrănitul orătăniilor de prin curte.

La o trecere de pietoni, văzând că şoferul bucureştean nu catadiseşte să oprească, se codesc să traverseze. Îşi fac curaj şi, cu Dumnezeu în suflet, traversează. Un şofer opreşte aproape de ei şi-i claxonează:

- Haideţi bă ţăranilor, traversaţi mai repede!

Unul din ei îi spune încet celuilalt:

-De unde şi-a dat seama ăsta că suntem ţărani?

Liceul l-am făcut la Buzău, cu pedagogi, trezire la şase juma dimineaţa şi stingere la zece noaptea. Pedagogul (de fapt o tipă la vreo 35 de ani căsătorită şi mereu cu draci pe băieţi) încerca mereu să ne „atace” pe noi „băieţii de la ţară” cu tot felul de argumente. Replica mea a fost:

- Ţăranul de oraş e cel mai periculos animal!

Şi încă gândesc că fraza de mai sus e foarte adevărată.