Prefer LIDL în detrimentul celorlaltor supermarşeuri, pentru că are tot ce vreau eu: pâine, bere şi spaghete. Prezervativele-s prea ieftine şi proaste, nu mă bag, n-am chef să fiu tătic. Să revenim, totuşi. E apropiat de casă, pot parcurge distanţa alergând sau biciclând (cât de curând, că n-am încă bicicletă), dar mă agasează ceva: cerşetorii coloraţi din parcare. Mă agasează cu tânguitul lor specific: “Dhai nenea căruţul?” sau “Dhai şi mie un leuţ, nenea?”. Copii cu muci la nas, supravegheaţi de la mică distanţă de un mustăcios şi mai bronzat, care pare ceva şef după semnele intimidante făcute către “aghiotanţi”.
E o afacere în toată regula, toată lumea ştie, iar poliţiştii stau şi belesc fasolea când se întâmplă să-şi cumpere gogoşi de acolo. Nimeni nu-i deranjează, nimeni nu-i întreabă de sănătate, dar mă bucur că lumea nu mai pune botul la ochii umeziţi ai puradelului mânjit de noroi la bot, aparent lihnit de foame şi cu “cinci-şasă fraţi acasî”.
Rezolvarea e simplă: eliminaţi mizeriile alea de lanţuri de la cărucioare. Singurul motiv pentru care mustăciosul îşi aduce şatra în parcarea voastră e moneda aia amărâtă de cincizeci de bani. Scoateţi dispozitivul, scăpaţi de cerşetori, iar cumpărătorii vor fi mai puţin stresaţi. Deja încerc să evit supermarketul, pentru că n-am chef de moacele lor triste.
Leave a Reply