Înţeleg marketingul agresiv făcut de multe firme, însă unele reclame sunt întruchiparea prostiei.

O astfel de reclamă ne îndeamnă să cumpărăm produsul lor, un deodorant care cică te protejează 48 de ore. Whaaat? Cine şi-ar dori un deodorant care să te protejeze atâta? În 48 de ore nu te mai speli deloc, pentru că eşti protejat? Până acum erau produse care te protejau maxim 24 de ore, acum au crescut limita. Peste ceva timp o să găsim produse care te protejează doi ani, apa nemaifiind necesară.

Altă firmă, alt obicei prost: porcuşorul de la subraţ nu dispare dacă dai cu respectivul deodorant. El dispare cu apă şi săpun.

Altă reclamă arată nişte omuleţi care se agită pe acolo şi pedalează la ceva, după ce au băut doar o gură dintr-o ceaşcă de cafea. Ce înţeleg eu din reclama asta? Că dacă bei cafeaua respectivă, te apucă tremuratul şi alergi ca nebunul prin casă. Plus ţi se învârt rotiţele din cap. Nu mersi, nu vreau un produs care să mă prostească.

Alte reclame care mi se par mai mult negative, sunt cele în care calităţile respectivului produs sunt supraapreciate: guma care-ţi curăţă dinţii fără să mai ai nevoie şi de pastă de dinţi, odorizantul de wc care colorează apa în albastru închis ca cerneala sau pasta de dinţi care mai are puţin şi te scapă şi de cariile existente.

Iar alte reclame sunt pur şi simplu retardate, de pildă cele de la compania roşiatică de telefonie sau reclama la odorizantul de veceu al lui Dănuţ.

Cine ştia că Mr. musculo (granulele minune pentru desfundat ţevile) conţine de fapt granule de sodă caustică (NaOh) ambalată mai frumos şi vândută la suprapreţ? Altceva nu conţine, conform etichetei. Adică plătiţi mai mult doar pentru o etichetă.

Aţi bea vreodată cafea cu sare sau cu lămâie?

Aţi conduce o maşină fără roţi şi fără volan?

Aţi auzit vreodată de patinator orb, cântăreţ mut sau secretară surdă?

Credeţi că va exista vreodată o Românie fără OTV, manele şi câini vagabonzi?

Aţi bea vreodată votcă fără alcool?

Aţi auzit de moldovence virgine, medic/popă care să nu ia bani?

NU. Atunci cum dracu poate cineva să bea bere cu suc de lămâie? Bineînţeles că se presupune că e de sex masculin şi nu-i place culoarea roz.

Să cităm din înţelepciunea unui mare contemporan:

“Cine a avut ideea de a da drumul la fluturii ăia a făcut un gest de prostie. Nici un om normal la cap nu ar putea face aşa ceva. Ce exemplu dau ei copiilor? Să omoare vieţuitoarele, fie ele chiar şi insecte. Azi ucide insecte, mâine poate oameni!”, a spus Marinescu.

De aici

Bun, copii fiţi atenţi când omorâţi o muscă sau (ferească Dumnezeu) vreun păianjen. De fapt, să nu distrugeţi pânzele de păianjen pentru că îi înfometaţi. Dacă aveţi ghinion, puteţi ajunge subiect de reportaj la PROTV: „Un copil a omorât în chinuri o muscă şi doi păianjeni. Vezi cum aici!”.

Tipul de mai sus a fost gigelul care a dat legea animalelor, care interzice printre altele şi omorâtul bietelor dihanii fără stăpân, numite popular maidanezi. Başca închisoarea, dacă omori porcul fără să-l întrebi înainte dacă a luat ultima masă decentă.

Dacă e să ne luăm după ce aberează nenicul de mai sus, orice copil de clasa a V-a e un ucigaş. De ce? Păi dacă-mi amintesc bine, noi făceam insectare, deci omoram insecte de toate naţiile cu ajutorul unui bold. Apoi ne expuneam macabrele fapte sub un geam, totul pentru o amărâtă notă. Deh, vremuri, vremuri…

Cineva îmi zicea acum câteva zile că-s prea optimist. Să explicăm situaţia subsemnatului:

1. Job ciuciu, momentan masterand în anul I la Tehnologia Informaţiei. Nu dau vina pe Băsescu, sau pe Boc pentru faptul că nu-mi găsesc eu de lucru, ci pe criză şi pe lene plus un mic ghinion. Nu durează mult starea asta, presimt eu ceva.

2. Am unde să stau în Braşov. Nu contează unde, atâta timp cât condiţiile sunt suficient de bune.

3. Şcoala nu e grozavă, dar de-abia acum se simte studenţia. Hehe, ce-o să mai plâng eu după zilele astea libere, aşa că de ce să nu profit.

4. Banii. Ehee, aici e buba. Am 24 de ani în curând şi încă primesc bani de la părinţi. Pe lângă ăsta, mai sunt şi alte surse mici de venit, şi îmi ajung de o bere şi o pizza.

5. Per total: viitorul nu e chiar aşa gri. Băşinile de genul: eu nu-mi iau logan, că-i românesc, mai bine strâng 10-15 ani bani şi-mi iau nemţoaică/japoneză pentru că dă mai bine din fund, nu mă caracterizează. Achiziţionez în funcţie de buget şi de capabilităţile financiare de mai încolo.

Dacă am bani puţini şi vreau să circul cu maşina, îmi iau logan. Dacă am bani mai mulţi, îmi iau nemţoaică. Dacă am bani puţini, stau în chirie într-o zonă în care-mi permit, dacă n-am bani de pentium 7, atunci mă mulţumesc şi cu pentium 3.

Da, sunt optimist. Dacă la 35-40 de ani  o să stau cu părinţii (deh, nu toată lumea face reclamă la Toyota) şi o să fiu un şomer de lux cu diplomă de inginer, abia atunci pot zice că ţara e de rahat, nu-mi oferă nimic şi Băsescu e cel mai prost preşedinte (şi Boc, Udrea, profii care nu m-au învăţat nimic şi chelnerul care îmi servea berea la Ceasu’ Rău).

Zilele trecute am fost prin Carrefour să mă aprovizionez cu de-ale gurii. Caut repede raionul de care eram interesat, arunc produsele în coş şi mă grăbesc spre casa de marcat. Era coadă ca de obicei.
Casieriţa avea moaca obişnuită de „lasă-mă ca să te las”, însă am remarcat ceva: avea în piept o insignă cu un zâmbărici uriaş şi galben însoţit de „Azi zâmbesc pentru tine.”
N-am avut cum să-i fac o poză, însă de curiozitate m-am uitat şi la celelalte casieriţe: nici măcar UNA nu zâmbea, toate parcă tocmai veniseră de la o înmormântare.

Cred că asta e definiţia ironiei în viziunea celor de la Carrefour.

Discutam într-o zi cu o prietenă despre relaţii. Respectiva fusese tocmai înşelată de către iubit (se pare că tipul era un gigolo, pentru că a înşelat-o cu trei dudui), iar eu încercam să-i dau de înţeles că o relaţie nu există fără încredere, chiar dacă ea încearcă să-i mai dea o şansă respectivului.

Discuţia s-a întrerupt brusc în momentul în care i-am spus că o relaţie fix pe asta se bazează, adică pe ÎNCREDERE, apoi toate celelalte vin de la sine. Judecând după reacţia ei (un răspuns dur scris cu majuscule, apoi ieşirea bruscă de pe messenger), tind să cred că m-am înşelat şi că o relaţie se poate continua şi pe ochi frumoşi sau pe sentimentul că „s-a întâmplat o dată, nu se va mai repeta”. Dacă există dragoste, la ce-ţi mai trebuie şi altceva?

Voi ce credeţi?

Răpirea de o gherilă columbiană, un cazan cu smoală fierbinte turnat pe membre sau faptul de a fi legat de mâini şi târât de o maşină nu sunt nimic pe lângă cea mai oribilă pedeapsă pe care mi-a fost dat să o îndur.

Nu ştiu cu ce am greşit în viaţa asta de am meritat-o, cert e că timp de o oră am îndurat-o fără să zic nimic. Am tăcut mâlc în speranţa că se vor opri şi mă vor cruţa. Continuau, întocmai ca nişte călăi instruiţi. Sperau că voi ceda. Nu doresc nici unei fiinţe vii de pe planeta aceasta să îndure chinul la care am fost supus.

Într-un final m-am tuns şi am plecat de la frizerie. Eram singurul băiat într-o cameră de femei, iar discuţiile variau de la sânii lăsaţi ai unei tinere de  65+ de ani care era acolo şi se vopsea, până la problemele lor cu sănătatea, colaci sau bârfe zilnice despre vecini.

După trei zile, mi-am luat inima-n dinţi şi am scris ceva. Sunt încă în şoc.

Să o luăm logic, aşa pentru început: dacă eu primesc două bucăţi de ciocolată în loc de una, la acelaşi preţ, atunci am impresia că e o afacere bună. Aşa că, în consecinţă, achiziţionez produsul fără să comentez. E o afacere bună, eu ies în câştig.

Întrebarea mea: de ce fumătorii nu apreciază ţigările lungi? Nu e aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie? Vorbesc în cunoştinţă de cauză, întrucât un fumător înrăit nu apreciază nicidecum aceste sortimente, deşi au acelaşi preţ.

De vreo trei zile am febră musculară. Încerc să scap de ea, făcând acelaşi lucru pe care l-am făcut ca s-o dobândesc: joc fotbal. Ştiţi vorba aia: cui pe cui se scoate.

Jucăm fotbal în curtea şcolii, cu regulament de fotbal de sală. Sau cel puţin aşa cred eu, pentru că e prea mic terenul, şi nici iarbă nu are. Ei bine, ca în orice joc există reguli. Şi unde sunt reguli sunt şi oameni care nu le respectă, sau le respectă doar când sunt ei în avantaj.

De pildă, în cazul portarului există mereu certuri. În regulamentul fotbalului de sală se specifică negru pe alb la articolul 6:

Portarul poate fi înlocuit de oricare din jucătorii de câmp.

Ei bine, nu. Regula asta e făcută doar pentru proşti, fiind respectată doar atunci când propria-ţi echipă e în dezavantaj. Dacă o echipă are un portar mai slab la sfârşitul minutelor de joc, nu se poate schimba şi pace. La penaltyuri trebuie să stea portarul care a fost până atunci. Nu se schimbă şi punct. Să mai specific faptul că joc cu oameni maturi, trecuţi de vârsta la care se luau cu palmele de cur şi plecau cu mingea acasă?

Dar aşa suntem noi românii. Ne plac doar regulile care ne sunt nouă favorabile.

Am tot auzit fraza cu „Eu nu prea mă uit la teveu” de mult prea multe ori. Eu aş vrea să mă uit la televizor, însă n-am timp în week-end, iar în timpul săptămânii nu beneficiez de un televizor. Deh, dacă are vreunul vreu tv-tunner îl rog să mă contacteze. Dau şi bani pe el, atâta timp cât preţul e acceptabil.

Ideea e că ai la ce te uita la televizor, ai emisiuni bune şi filme decente. Nu trebuie să te sclifoseşti şi să bagi placa doar ca să pari cool, să pari omul cult „care citeşte cărţi de la adevărul” sau alte rahaturi. Da, la televizor dai de Nikita/Bahmuţeanca/trădaţi/OTV/Capatos însă sunt multe alte emisiuni care merită văzute. De exemplu, nu cred că există oră la care să nu mă uit cu plăcere pe Discovery. Dacă e vreo emisiune mai plictisitoare, sunt sigur că pe Discovery Science e ceva mult mai interesant.