Posturi cu eticheta ‘blogmeet’

Blogmeet Braşov

datePostat pe 23:51, January 18th, 2010 de victorblog

Introducere

O grămadă de oameni care s-au cunoscut doar prin intermediul unei pagini virtuale, pe care stau scrise nişte slove scrise, de multe ori, la beţie.

Ce-am scris mai sus e definiţia dată de mine unui blogmeet. Am participat doar la două, iar cel de aseară a fost cel mai reuşit, în ciuda faptului că s-au format bisericuţe (din nou). Lucru inevitabil de altfel, din cauza poziţionării meselor. Eu unul m-am distrat şi, surprinzător, n-am consumat nici măcar o picătură de alcool.

Seara a inclus şi un recital oferit de o trupă necunoscută, dansuri populare cu toată lumea din local (deşi nici nu ştiam cine sunt şi probabil nu vom afla niciodată) şi poze cu găleata (pe care sper să le primesc şi eu, deşi chiar nu sunt deloc curios cum am ieşit eu în poze).

Cuprins:

-organizatorii au plecat înainte să se termine întâlnirea

-unele persoane ştiu să cânte mai bine ca lăutarii (poate data viitoare o să şi auzim)

-multe bisericuţe, multe bancuri şi veselie cât cuprinde

- nici acum nu înţeleg rostul geamurilor într-un beci, aflat mai mult ca sigur SUB un local. Dacă-l deschideam pica pământul pe mine? :D

- n-am discutat despre SEO, spam, Blogaţi, Pintici sau bani din blog decât o singură dată, trecător. Ăsta era şi scopul, că doar nu am venit la o discuţie de afaceri. Subiectele serii au fost din categoria „ce-ţi trece prin minte într- o seară de duminică”.

- m-am simţit ca la clasa a I-a când m-am ridicat în două beţe şi m-am prezentat. Data viitoare vin cu proiectorul şi vă bag o prezentare plictisitoare despre copilăria, adolescenţa şi începutul maturităţii mele. Aşa poate nu vă mai trec prin cap asemenea idei. :D

-din păcate multe persoane n-au fost prezente. Poate data viitoare ne onorează cu prezenţa.

-idee pentru data viitoare: o masă rotundă, muzică în surdină, eventual un club de karaoke pentru oamenii pe care-i chinuie talentul şi nişte namebadge-uri. Eu zic că -Nume, Prenume, URL, twitter, facebook, hi5, tumblr, sex, zodie, inalţime, greutate, mâncare preferată- ar fi de ajuns, deşi unii ar vrea mai multe informaţii.

Prezenţa:

1. Eu cu frate-miu

2. Carmen

4. Ciprian

5,6. Cristian Chelaru, Stefan

7. Luana

8. Silviu Hudini

9. Dreea

10. Bogdan + Oana

11. Radu Marian

12,13, 14. Soby, Skyzo şi Mentol

15. Dj Dark

16. Alexandra

Concluzii:ăăă, păi mai sus ce-am scris?

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
categoryPostat în d'ale mele | comments7 comentarii | more

Cum să NU faci poze la un eveniment public

datePostat pe 08:22, November 2nd, 2009 de victorblog

După cum am scris puţin mai jos, am participat la primul meu Blogmeet. Poze s-au făcut destule, însă eu apar (din fericire) doar în câteva.

Nu mă pricep la ISO-uri, expuneri sau alte  rahaturi legate de „tunurile” profesioniste şi semi-profesioniste cu care au venit participanţii, însă mă gândesc că trebuie respectată o singură regulă când faci o poză cuiva. O regulă de bun-simţ, zic eu: spune-i că e fotografiată!

Altfel ajungi în ipostaze ridicole, pentru că la o întâlnire se discută şi se gesticulează (mai ales dacă e cam zgomot).

În felul ăsta poate nu se ajunge la poze ca cea de mai jos (cu Zoso în rol principal care povestea ultimul lui film cu vampiri). De-aia se fac o sută de poze, şi se selectează doar câteva.

Tot setul aici.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
categoryPostat în d'ale mele | comments5 comentarii | more

Blogmeet #1

datePostat pe 02:08, November 1st, 2009 de victorblog

S-a sfârşit şi  primul blogmeet la care am participat. Locaţia: superbă, însă cu două mari minusuri. Cam înghesuială, pentru că tipii ăia nu-şi dau seama că 30 de persoane nu au cum să încapă la două mese. Şi muzica era prea tare pentru a putea întreţine o conversaţie. Servirea: cam naşpa, am aşteptat juma de oră să-mi aducă o bere. El o adusese, însă a plasat-o în alt colţ al mesei.

Luana chiar a luat rolul de gazdă prea în serios şi sper că la sfârşit nu a rămas cu banii pe minus.  :) Oricum sunt dator cu o bere de mai demult, aşa că trebuie să o dau.  Luana, să-mi aduci aminte, că eu sunt cam uituc!

Am prins o seară de  Halloween, iar Dean’s Pub era arhiplin. Plin de  vrăjitoare, scheleţi, piraţi, un Michael Jackson cam gras, un Joker cam alb şi o grămadă de drăcuşoare.

Am rămas totuşi surprins de câtă lume a luat în serios Halloweenul ăsta. Ştiu sigur că iarna trecută n-a venit niciun copil cu colindul la mine de Crăciun. Însă aseară, strada era plină de ţânci mânjiţi cu cârbune sau cu rujul furat de la părinţi, care întrebau în fiecare magazin cu gura până la urechi: „Ne daţi ori nu ne daţi”. Replica, genială de altfel : „Ce?”.

Zoso, dacă ai plecat prea repede ai pierdut. La sfârşit s-au împărţit ochelari pentru vizionat filme 3D. Heh, şi cât am căutat eu o pereche ca să pot viziona filmele alea legale trase de pe torrente.

La final,  o listă cu toţi participanţii: dacă ai fost pe 31 octombrie în jur de ora 19 prin Dean’s Pub bagă un comentariu ca să te ştie lumea. Oricum te voi afla! :)

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
categoryPostat în d'ale mele | comments13 comentarii | more

Blogmeet Braşov

datePostat pe 00:20, October 19th, 2009 de victorblog

Detalii la Luana pe blog, adică aici. În principiu e invitat orice bloagăr care are ceva de zis. Locul încă nu se ştie, e de discutat (lăsati un comentariu aici sau mai bine la  Luana). Data: 31 octombrie.

Eu unul aş deschide seara cu un subiect preferat de mine: Blogatu. Cine e el şi ce naiba vrea el de la noi? :) Bineînţeles, după prezentări şi obişnuita încălzire cu vin fiert, exact aşa cum fac şi tricolorii noştri înainte de orice meci important.

Nu contează localitatea, atât timp cât vă puteţi mişca oasele până în Braşov. Eu sper să ajung, deşi e week-end şi  atunci  plec acasă să mă aprovizionez cu mâncare de la mama, ca orice student care se respectă :).

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)