Posturi cu eticheta ‘farmville’

Browser games

datePostat pe 08:50, May 8th, 2010 de victorblog

Primul joc a fost triburile. A fost dragoste la prima vedere, jocul reuşind să mă ţină în faţa calculatorului ore întregi. Mă trezeam seara la ore imposibile doar pentru a da atacuri pe anumite sate. Trebuia să calculez exact ce armate să trimit şi la ce oră, având în vedere că până la ora 8 dimineaţa satele aveau protecţie (pierdeam mai mulţi oameni dacă le atacam).

Am molipsit-o şi pe prietena mea cu microbul ăsta. Din fericire, ea s-a lăsat destul de repede de joc, după ce şi-a dat seama că-ţi trebuie ceva timp liber pentru asta. Ajunsesem miezul jocului, aveam propriul trib (eram căpetenie), mi-am făcut prieteni, am râs împreună de bieţii oameni cărora le furam satele, am plâns după satele pierdute de aliaţii deveniţi peste noapte duşmani. Aveam peste 50 de sate când totul s-a destrămat, amicii mei fugind să-şi salveze pielea în alte triburi, lăsându-mă în fundul gol în faţa noului inamic. Nici dacă ziua avea 40 de ore nu reuşeam să-mi salvez oamenii.

M-am lăsat de joc mai mult forţat. De la 50 de sate am ajuns la doar unul singur şi, fiind prea mic, nimeni nu mă putea ataca. Am renunţat cât încă eram în glorie (am cedat de bunăvoie satul unui amic).

În acelaşi timp am încercat şi Travian însă nu m-a atras deloc. Ikariam era un joc foarte drăguţ, cu o grafică bunicică, reuşind să-mi acapareze vreo câteva luni din viaţă. Jocul triburile mi-a ocupat mai bine de un an.

Acum plantez roşii, struguri şi cartofi în Farmville. Colecţionez oi, porci şi pescăruşi de colecţie, fertilizez culturi şi mulg vaci. Farmville a început ca de obicei din curiozitate. Primeam prea multe prostii pe facebook pentru a le ignora.

După două luni de jucat (15 minute pe zi era de ajuns) încep să înţeleg că e o pierdere de vreme. Nu câştig nimic, n-am nici o satisfacţie (decât satisfacţia de a-i vedea faţa colegului care plantează zilnic şi are scor mai mic decât tine). Jocul ocupă o grămadă de memorie, şi blochează şi Firefoxul. Deci, cred că voi lăsa oile să moară de foame, şi găinile să fie mâncate de vulpi. Poate aşa mă las forţat de joc! :D

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
categoryPostat în d'ale mele | comments5 comentarii | more

Fructe?

datePostat pe 03:51, February 21st, 2010 de victorblog

M-a pus necuratul să-mi bag nasul prin Farmville.

Am o nelămurire: de când vinetele, ardeiul gras şi ardeiul iute fac parte din categoria fructelor?

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0 (from 0 votes)
categoryPostat în general | commentsNu sunt comentarii | more