Într-un fel sunt privilegiat: am muntea şi marea lângă mine. Muntele e la doi paşi, am numai păduri şi verdeaţă cât cuprinde. Nu stau în oraş, deci nu inspir aşa multe noxe.

Marea e de fapt lacul de acumulare. Are vreo 7 km lungime şi adâncime variabilă. Apa caldă şi relativ curată ţine loc de mare. N-avem nisip fin, dar nici marea noastră nu are. Manele E, mizerie SUNT, cocalari E cât cuprinde. Singura diferenţă dintre lacul ăsta şi mare este salinitatea apei.

Pozele de mai jos sunt făcute acum doi ani. Din păcate, acelaşi peisaj se regăsea şi acum o săptămână: pet-uri, cutii de detergenti, recipiente de înălbitor, seringi, ace şi alte minuni. Cei de la Apele Române au venit si au curăţat relativ zona, lăsând-o puţin curată. Locul e perfect şi pentru grătar, şi din câte ştiu eu nimeni nu interzice înotul sau campingul acolo. Problema nu o reprezintă cei de la Apele Române, care şi-au dat cât de cât interesul, ci oamenii. Ai o sticlă de apă sau de bere. CE faci cu ea? Încă una în plus în mormanul de gunoaie nu strică, nu?

Astăzi, înainte să plec, am observat grămada de gunoaie de la suprafaţa apei. Pluteau peturile şi resturile menajere ca nişte păsări moarte, în derivă. Mâine, zona va fi la fel ca cea din pozele de mai jos. E atât de greu să cari o sticlă sau o cutie de bere până la un coş de gunoi? Poate aşa se va simţi responsabil şi vecinul şi vecinul vecinului, şi poate peste 3-4 ani nu va mai fi nevoie ca Apele Române să cureţe lacul decât de eventualii copaci căzuţi în ape.

Şi nu, seminţele nu sunt biodegradabile. Atâta timp cât ele dispar în câteva luni, nu sunt biodegradabile, deci nu se scuipă direct pe jos.

Poate sunt doar eu, însă piesele de pe locurile unu şi doi au supt puternic deşi poate sunt eu obişnuit cu piesa românească, poate nu am auzit decât piesele de pe locurile 1-3 sau poate e ora prea târzie.  Nu e vorba de patriotism, pentru că susţin în continuare că voturile se fac pe baza preferinţelor politice, şi că Eurovisionul nu va da niciodată o melodie frumoasă pe care să o ascult cu plăcere. Da, piesa României sună foarte bine şi poate ar fi meritat locul întâi, însă nu trebuie să uităm că suntem români, iar noi suntem văzuţi în Europa ca „s-il vous plait monsieur” şi nu ca şi cântăreţi de renume. Am obţinut locul trei, bravo lor (nu a noastră, pentru că noi n-am contribuit cu nimic)!

Oricum trebuie felicitaţi pentru locul obţinut în ciuda voturilor geo-politice!

Deci Paula Seling si Ovi – “Playing with fire

Video via Monden.info

Acum câteva zile, proprietarul a mobilat camera în care stau: paturi, dulapuri, o masă. Mobilierul a venit în bucăţi, urmând a fi asamblat de firma care a efectuat transportul (preţul era inclus).

Doi meseriaşi se ocupau cu asamblarea mobilierului, iar al treilea părea un fel de şef. După ce au cărat pachetele pe scări, oamenii s-au odihnit. Erau obosiţi se pare (să nu fiu prea răutăcios, erau totuşi mai multe module, destinate altor chiriaşi). S-au odihnit vreo juma de oră, apoi, normal, au trebuit să mănânce (era ora 10). A mai trecut o jumătate de oră.

S-au apucat de lucru cu o greaţă specifică gravidelor. Patul l-au montat uşor, la fel şi dulapul. Problemele au venit la reglarea uşilor dulapului (erau prea sus, avea nişte spaţii aiurea). Prima dată am crezut că e om meticulos şi vrea să facă o treabă bună. Deja îmi imaginam un articol pe tema asta: Meseriaşul român care chiar face treabă! Apoi mi-am dat seama că el de fapt freacă duda, deşurubând şi înşurubând în acelaşi loc, aceleaşi şuruburi, doar pentru a trece timpul. Încă o oră frecată aiurea pe banii angajatorului.

Vorba aia: voi vă faceţi că ne plătiţi, noi ne facem că muncim.

Am fost astăzi la ASV Auto din Braşov să văd minunăţia de la Dacia.  Erau acolo doi moşnegi, un el şi o ea care completau de zor la taloanele gratuite şi căutau cheile magice, cu care sperau să câştige prăfuitorul. Doamna avea un teanc de taloane (deşi teoretic puteai lua doar unul) şi nu înţelegea că toate cheile sunt la fel, deci necâştigătoare, aşa că le încerca pe toate în contact, deşi o simplă inspecţie vizuală te lămurea.Versiunea expusă era cea Laureate, cu tracţiune 4X2, pe benzină, cu motorul de 1.6 în 16V.

Înainte să intru pe uşă puteam să pariez că românaşii noştri şi-au făcut simţită prezenţa. Deci: bricheta lipsea, iar unul din căpăcelele de la ventil fugise (eu tot sper că bricheta a fost scoasă de cei de la reprezentanţă).  Totuşi, cât costă un căpăcel din ăla, de le lipseşte atât de mult unora?

Maşina arată bine, atât din interior cât şi din exterior. Din câte am văzut eu, sunt nişte decupaje pe uşă pentru geamurile electrice (poate în viitorul apropiat le vor muta). Comenzile pe volan sunt chiar utile şi plasate exact unde trebuie (spre deosebire de butoanele pentru geamurile electrice şi oglinzi plasate ca nuca-n perete).

Păcat că nu am putut să dau o tură cu maşina, ca să-mi fac o impresie asupra felului în care se comportă în trafic.

Pozele sunt făcute cu telefonul, aşa că scuzaţi calitatea.

De când mă ştiu, primăvara venea automat şi cu ridichi. Fie că le cumpăram din piaţă sau din magazin ridichile erau delicatesele de primăvară, bune în orice fel: în salată sau consumate pur şi simplu fără ca mama să ştie că dispar din frigider ca Hayssam.

Cum au apărut ridichile prin pieţe, am dat iama prin ele. Legătura era vreo doi lei, dar se putea negocia cu producătorul autorizat care le vindea (nu-i zic ţăran pentru că nu era). Gustul lor nu se compara cu ce ştiam eu din copilărie. Aveau gust de… nimic, şi erau pline de apă, pentru că o puteam vedea cum se scurge.

Tabelul de mai jos e fotografiat într-un magazin de pe lângă mine. Înţeleg că lămâile, mandarinele, pomelo, kiwi şi alte fructe exotice se cultivă în ţări mai calde, însă ardeiul gras, cartofii, castraveţii, mărarul, merele, morcovul, usturoiul şi varza chiar nu se mai cultivă în România? E chiar atât de ieftin să aduci din China sau Turcia decât să cultivi la noi, mult mai sănătoase şi, cel mai important, mult mai gustoase?

Dintr-un clasic în viaţă:

-Aţi mai pus la preţ?
-Am mai pus astăzi!
-Cât?
-Încă 2 lei!
-De ce doamnă?
-Păi să câştigăm şi noi ceva, dacă totuşi lucrăm!

Românii sunt calici, şi dacă pot jupui pielea de pe tine, o vor face. Duminică se vor plânge la aceleaşi televiziuni că e criză, că mieii nu s-au vândut, că românul e zgârcit şi nu mai cumpără ca odinioară. Apoi, carnea o vor arunca la câini şi vor da vina pe guvern, pe criză şi pe FMI.

Mie nu-mi place carnea de miel. Mai degrabă îmi iau un cotlet de porc sau pulpe de pui, şi le dau cu flit „crescătorilor autorizaţi de animale”.  Muriţi bă!

Luni am fost la film. Mă gândeam că va fi coadă aşa că am rezervat din timp cele două bilete necesare. Din fericire, nu era nevoie pentru că în afară de noi doi şi cuplul celălalt mai erau doi copilaşi gălăgioşi însoţiţi de mame.

Marţi seară am căutat un teren artificial pentru a ne exersa calităţile de ronaldini, adică să alergăm ca bezmeticii după o minge. Bineînţeles că ne-am bazat pe altcineva, aşa că în momentul în care eram două echipe nu am mai găsit teren. Rezervarea era un cuvânt prea pompos şi prea scos din filmele americane.

Mi s-a părut foarte normal să sun şi să rezerv un loc la film, sau să rezerv terenul de fotbal la ora X (doar mie). Aşa mi se pare logic şi la medic, poliţie sau la fisc. Bineînţeles, trăim în România (care continuă fraza lui Mircea Badea are ban :) ) şi românii sunt şi vor fi români până vor muri. Pentru ei coada e sfântă, cu ea s-au născut (cozi la spital, la primărie la înregistrat naşterea, la coadă la lapte, etc), cu ea vor muri (hârtii, constatări de deces, etc).

Retardul de aici crede că matematica e ca un joc bun pe care-l piratezi şi pe care îl poţi învăţa peste noapte. Hai să căutăm puţin adresa lui de email prin registrele uimitorului hi5 şi să descoperim că interesele lui sunt:

Are 16 ani, e fan Steaua şi ascultă manele. Matematica, româna, chiar şi engleza sunt la nivelul genunchiului broaştei. Tipul ăsta caracterizează perfect generaţia actuală. Şi eu care chiar aveam speranţe că se vor redresa la un moment dat.

Am impresia că undeva, prin Isaccea, cineva regretă că nu a folosit la timp prezervativul.

Astăzi era cât pe aici să le îndoi serios tabla unor sinucigaşi cu Matiz, după ce au încercat să ajungă mai repede la Creator în cutiile alea de conserve. Primul cretin nu a auzit de semnul de circulaţie STOP şi ,dacă era şi puţin polei pe jos, îi îndeplineam dorinţa. Al doilea cretin s-a crezut şumahăr şi a încercat să depăşească un TIR pe linie continuă şi aprope de curbă. Nici eu nu ştiu cum am ajuns teafăr şi nevătămat acasă pentru că am avut impresia că azi s-a răsturnat căruţa cu cretini. La câţiva kilometri de cretinul care nu ştia de semnul STOP, un camion se bronza pe burtă într-un şanţ, iar al doilea mastodont cred că-l încurca pentru că-i făcea umbră.

Câteodată mă rog să li se îndeplinească mai repede dorinţa, însă poate se izbesc de un copac sau cap de pod, şi nu în alt şofer care circulă absolut regulamentar.

În ziua de astăzi lumea înjură politicieni, pentru că aşa e frumos şi pentru că au motive. Cred că nu există zi în care să nu citesc câte un articol scris cu patimă despre porcii care ne conduc. Încercam de fiecare dată să le găsesc câte o scuză, încercam să mă pun în locul lor şi încercam să nu-mi atrag comentarii negative din partea electoratului. Dacă aş fi fost preşedinte, premier sau simplu parlamentar, ce-aş fi făcut să evit criticile? Ce-aş fi făcut să fiu pe placul tuturor?

Lumea e rea, toată lumea critică şi de fapt unii parlamentari merită să fie realeşi o dată la cinci ani. Ei bine, nu, nu trebuie realeşi pentru că-s nesimţiţi. Pentru că, atunci când au tot ce le trebuie, trebuie să existe o nemulţumire din partea lor. Astăzi aflu cu uimire că nu le convin maşinile, pentru că-s nişte hârburi ordinare. Au o dorinţă arzătoare: să meargă şi ei, săracii, cu limuzine mercedes, şi nu cu Logan sau Nubira, ca toţi mojicii. E greu să fii parlamentar într-o dacie, şi lumea va râde de ei, ii va arăta cu degetul, eventual vor ajunge şi de râsul presei internaţionale. Diplomaţii francezi merg cu Citroen, cei germani cu Mercedes sau BMW, cei americani cu Cadillac, iar englezii sunt mândri să folosească Rolls-Royce ca maşină oficială.

Domnilor parlamentari, cu respect, din tot sufletul: marş la căcat! Şi data viitoare când aveţi asemenea pretenţii cred că ar fi cel mai potrivit să ieşiti ca tot românul în stradă, cu o pancartă şi să urlaţi cât vă ţin plămânii!