Răpirea de o gherilă columbiană, un cazan cu smoală fierbinte turnat pe membre sau faptul de a fi legat de mâini şi târât de o maşină nu sunt nimic pe lângă cea mai oribilă pedeapsă pe care mi-a fost dat să o îndur.

Nu ştiu cu ce am greşit în viaţa asta de am meritat-o, cert e că timp de o oră am îndurat-o fără să zic nimic. Am tăcut mâlc în speranţa că se vor opri şi mă vor cruţa. Continuau, întocmai ca nişte călăi instruiţi. Sperau că voi ceda. Nu doresc nici unei fiinţe vii de pe planeta aceasta să îndure chinul la care am fost supus.

Într-un final m-am tuns şi am plecat de la frizerie. Eram singurul băiat într-o cameră de femei, iar discuţiile variau de la sânii lăsaţi ai unei tinere de  65+ de ani care era acolo şi se vopsea, până la problemele lor cu sănătatea, colaci sau bârfe zilnice despre vecini.

După trei zile, mi-am luat inima-n dinţi şi am scris ceva. Sunt încă în şoc.