„Pe vremea mea…

… nu se dădeau examenele în felul ăsta. Elevii îşi puneau mintea la contribuţie dacă vroiau să treacă examenul. Dădeai examenul de la ora 8 dimineaţa până la 6 seara.”
E, canci!  Pe vremea ta se tocea mai rău ca în ziua de azi. Bine, putem spune că şi studenţii erau mai responsabili.
Pe vremea ta nu erau telefoane mobile (şi alea fixe se instalau în câteva luni, poate chiar ani), dar tu ai telefon cu cameră foto. Pe vremea ta nu erau laptopuri, de fapt nici calculatoare nu existau, dar tu ai un laptop nou. Pe vremea ta, aşteptai ani buni pentru o dacie, pe care o ţineai până îi ruginea tabla. Acum ai maşină străină cu scaune de piele, şi caroserie complet galvanizată.
Ve vremea ta, purtau blugi numai persoanele rebele.
Pe vremea ta…

De-aia s-a realizat progresul ăsta tehnologic, ca să nu fim nevoiţi să trăim ca-n evul mediu.

Telefonul nu mai e cu fisă, e la purtător, calculatorul la fel, maşinile chiar pornesc iarna, iar în case ai căldură la discreţie.
Iei ultimele informaţii de pe internet, citeşti ziarele, afli vremea, vezi filme după ora 22.00, iar ştirile nu mai conţin ode pupincuriste compuse de poeţi bărboşi pentru „cizmarul iubit al poporului”, numit şi „ză oan” sau „împuşcatul”.
Ziarele nu mai sunt cenzurate, în magazine găseşti cam tot ce vrea muşchiul tău, iar graniţele nu mai sunt bariere imposibil de depăşit.
De-aia au murit oamenii ăia în ’89. Pentru ca vremea ta să devină o amintire regretată şi nicidecum adorată.