Daniel Răduţă e un buzoian de-al meu căruia soarta i-a jucat cea mai cruntă festă: a aflat că are leucemie la frumoasa vârstă de 29 de ani. Se autodescrie el însuşi mai frumos pe propriu-i blog. Avea nevoie de circa 150.000 de euro pentru operaţie şi pentru tratament, bani pe care, evident, nu-i avea.
A fost ajutat, din fericire, de oameni cu suflet mare: de prieteni, de necunoscuţi, de blogări cunoscuţi care şi-au dat interesul, etc. Strânseseră 90.000 de euro doar din puterile lor, iar Dan Voiculescu (dap, mogulul cu partea economică), dând dovadă de mărinimie, a completat suma cu cât e nevoie. Sincerele mele felicitări pentru iniţiativă!
Povestea o puteţi citi pe mai toate blogurile, iar eu nu vreau să o rescriu. Ideea articolului e simplă: câţi dintre noi ne putem permite o aşa operaţie? Câţi dintre noi vom avea suportul unei întregi comunităţi? Până la Daniel, nu văzusem atâta implicare într-un caz social, cel puţin nu de când activez ca blogger. Povestea lui a ajuns în ziare, la televizor şi pot spune că a avut şi un dram de noroc, după atâta ghinion. Însă…
Problema stă sus, printre miile de dosare ale ministerului sănătăţii. Dacă oamenii simpli nu pot strânge suma la timp, sunt condamnaţi. Vedetele (să dăm exemplu de un artist uitat de vreme, beţiv şi cam bătrân) sunt tratate preferenţial, având drept la viaţă. Banii nu se găsesc decât pentru cei care-i au deja. Sau dacă se găsesc, va fi mereu prea târziu.
Am avut un amic cu un an mai mare ca mine, care a murit din cauza nepăsării sistemului. Timp era destul pentru a fi salvat.
Bani nu erau.
salvati un copil ipocritilor
citeşte încă o dată articolul.