New poll
În dreapta aveţi un nou chestionar, pe care vă rog să vă aruncaţi ochii. Pe cine vei alege ca preşedinte al României? În mare parte, candidaţii sunt cei din listă,…
Apelez la alţii pentru ca văd că nu mă înţeleg.
Aici am început o discuţie cu doi cretinei.
Pe scurt: un tip a traversat strada printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure. O maşină de teren, care rula cu vreo 110 de kilometri la oră (după urmelor de frânare), l-a spulberat. Cine e de vină? Eu le-am zis că pietonul e de vină, pentru că dacă nu traversa pe acolo, nu se producea accidentul. Ei au dat vina pe şofer, invocând viteza mare cu care circula acesta în oraş.
1. Avem o lege în care se specifică faptul că „pietonul surprins si accidentat traversand prin loc nepermis poarta intreaga raspundere a accidentului” doar dacă şoferul a respectat prevederile legale pe acel tronson. Adică dacă circula cu 50 km/h, ceea ce evident NU a făcut.
2. Dacă tipul traversa strada aiurea şi era lovit de o maşină cu regim prioritar (more…)
Ca în fiecare an după sărbătorile în care românii bagă la ghiozdan mai abitir decât puradeii nehaliţi de săptămâni întregi, televiziunile se întrec în a difuza aceleaşi ştiri. Fie că e Paşte, Revelion sau Crăciun programul e acelaşi, cu mici diferenţe în funcţie de anotimpuri. Iarna se mai adaugă şi ninsoarea şi drumurile „europene” înzăpezite.
În mare parte programul se desfăşoară astfel:
– la drumul dus către staţiuni e aglomeraţie mare. Mârlani care întorc pe linie continuă, merg pe contrasens sau pe banda de urgenţă, ţopârlani care înjură şi se bagă în faţă şi aglomeraţie ca-n muşuroi. Televiziunile bagă câte 4-5 ştiri până se eliberează drumul/autostrada. Apoi bagă o ştire cu Gigi sau cu alt personaj de referinţă al istoriei româneşti, recitând poezii patriotice sau pregătindu-se de sărbătoarea mega-super-astronomo-importantă. Reportaje inteligente precum: „Acasă la x”, „Evenimentul cu Y”, „Cum se pregăteşte familia Z de eveniment” invadează programele de ştiri.
– la sosire: gazdele aşteaptă musafirii cu bucatele tradiţionale (bineînţeles), cu băuturi naturale şi cu surprize: gândaci, mizerie şi nesimţire. Două-trei interviuri cu gazdele îmbrăcate în port tradiţional şi ţinând în mână un pahar de vin roşu: La mulţi ani/Paşte fericit/Crăciun fericit/Happy Khanukkah.
– în timpul evenimentului super-mega-astronomo-important, musafirii se cherchelesc şi strică mai toată mobila din camere. Chef, manele, distracţie, mâncare şi băutură la distracţie. Interviuri cu beţivii petrecăreţii: Uhuuuu, ce mişto e în Poiană/Sinaia/Bucegi/Constanţa, apoi îşi salută rudele şi fug ca descreieraţii scoţând onomatopee pe diferitele orificii.
– a doua zi. Românii sunt o (more…)
Victorblog este, din acest moment, optimizat pentru afişarea pe terminalele mobile. Asta datorită pluginului mobilepress, un plugin simplu şi eficient. Se pot alege teme pentru fiecare browser folosit de terminalele…
Aducem în discuţie pleava societăţii. Nu e vorba de ţiganii care fură, apoi se jură pe odrasle şi pe sfinţi că n-au pus în viaţa lor mâna pe un lucru străin. Nici de hoţii ca Becali care se dau mari creştini dar înjură, scuipă şi trimit la origini anumiţi muncitori dintr-o anumită corporaţie antenistă.
E vorba despre ipocriţi, sau mai bine zis despre bloggeri ipocriţi. Dau un singur exemplu, pentru că mi se pare şi cel mai bun exemplu. Dar să o luăm cu începutul:
La început a fost wordpressu. Şi a zis wordpressu: „Să se facă lumină”. A văzut wordpressu că e bună lumina, şi a păstrat-o.
Apoi wordpressu s-a gândit că e prea pustie lumea. Aşa creat-a wordpressu bloggerii buni: Arhi, Visurât, Zoso, Buddha, Ecostin. Apoi a văzut că sunt singuri şi le-a dat femei: Bad Pitzi, Copila Blondă, Pyuric, Denisa, Dojo, Piticu. Apoi a creat şi bloggerii săraci cu duhul: Blogatu, Sebyca, Teleleu, Pigey, Varby din resturile rămase de la crearea celorlalţi.
Şi wordpressu a zis: „Să dea blogosfera vietuitoare după soiul lor, vite, boi, blogaţi, târâtoare după soiul lor”. Şi aşa a fost: Veveriţe, Giboni, Iepuri.
Introducerea fiind făcută, aş vrea să prezint cazul unui spammer profesionist, care s-a apucat de dat sfaturi în materie de emisiuni televizate.
Citat de la Măria Sa:
Pana acum, primele doua editii (n.a- ale emsiunii Dupa bloguri) au fost surprinzator de “cuminti” din punctul de vedere al prezentarii blogosferei. […]Advertiserii vor intelege unde nu trebuie sa-si arunce banii. Publicul larg va intelege ce nu merita sa citeasca.
Păi da, advertiserii ar trebui să (more…)
Intru la o ştire . Apăs pe link, care mă duce pe o pagină cu tot felul de promoţii la produse de albit dinţi. Nu mersi, şi dau să închid pagina, dar un mesaj mă avertizează să rămân pentru că nu ştiu ce pierd. Apoi se deschide o fereastră, în care sunt anunţat că sunt în legătură cu un agent de vânzări. Hait, zic. Să vezi ce mă abureşte ăsta. Asta, de fapt, pentru că era femeie.
Stenograma conversaţiei:
Connecting to Agent…
You have been connected to Rina
Rina Says:Hey Wait!! You’re leaving without your FREE trial and I was just given permission to offer discounted shipping. If you signup through me I can give you the exact same package for just $1.83! To take advantage of this last minute special deal just CLICK HERE
Rina Says:We now only have a few trial offers left. Plus if you and sign up through me I can offer you a bonus $2 discount on shipping!
You:hă?
Rina Says:EasyWhite Labs contains powerful professional strength peroxide gel needed for teeth whitening.
You:adică?
Rina Says:To receive your 10 day trial risk free and with this special $2 shipping discount just CLICK HERE
You:pe bune? du-te măăă!
Rina Says:So do you want this today only $2 discount on shipping with your limited trial offer? Just CLICK HERE.
You:Ai văzut ca a luat bătaie dinamo?
Rina Says:I am a live virtual agent :-)
<pauză> (more…)