PeTA ca o religie

Urmăriţi cu atenţie documentarul, apoi mai mult ca sigur veţi împărtăşi aceeaşi concluzie: PeTA e o religie care spală minţile iubitorilor de animale. Numai urmărind zecile de manipulări (comparaţia Holocaust-Animale e incredibil de prost aleasă) îţi poţi da seama că organizaţia devine cu adevărat periculoasă . Un activist chiar susţinea că în câţiva ani vor recurge la violenţe ample, pentru a-şi impune punctul lor de vedere. Sounds familiar? (more…)

Comments Off on PeTA ca o religie

FOTE- un festival prost organizat

N-aveam aşteptări prea mari, având în vedere bugetul sărăcăcios, însă unele chestii puteau fi rezolvate şi fără bani cu bani puţini. Comunicarea dintre organizatori a fost la pământ: în comunicatul transmis pe e-mail ni s-a spus că intrarea se face printr-o parte, iar la faţa locului am aflat că nu-i aşa. Jandarmii habar n-aveau pe ce planetă trăiesc, unul zicea ceva, celălalt nu ştia, iar altul probabil nu ştia să citească legitimaţia.

Per total a fost binişor: a fost o ceremonie de începere simplă, cu nişte personalităţi care s-au lăudat ce-au făcut alţii, cu echipe care au defilat (ca o paranteză, unele ţări au venit cu doi reprezentanţi), cu o trupă arhi-necunoscută care a zăngănit la butoaie şi cu o Inna care cânta fals. Nu poţi emite pretenţii totuşi, e o mini-olimpiadă cu un buget infim. Aştept desfăşurarea probelor, acolo o să fie mult mai interesant.

O chestie funny: când era Ponta pe scenă, în spatele lui trebuia să fie traducerea în engleză a discursului susţinut de preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional. În afară de faptul că o lua înainte, traducerea pomenea de Băsescu. Probabil că (more…)

Comments Off on FOTE- un festival prost organizat

Jocurile copilăriei pentru Android 2

Continuare de aici.

4. Nintendo

La noi se găsea versiunea piratată de console Nintendo, Terminator, iar “dischetele”, de multe ori contrafăcute, mergeau prost şi se stricau repede. Controllerul, sau “maneta”, avea un cablu subţire , care ceda prea uşor, iar alimentatorul se încălzea foarte tare după numai o oră-două de joc. Simulatorul readuce jocurile clasice ale copilăriei: Mario, Duck Hunt, Contra, Super Mario, Ţestoasele Ninja, F1 Race, Wild Gunman, Battle City, Addams Family, Bomber Man, Star Soldier, Mappy, Islander şi multe altele. În principiu, (more…)

Comments Off on Jocurile copilăriei pentru Android 2

Blu-ray, o tehnologie moartă

Prin anul I de facultate încercam să încropesc un calculator: bani puţini, idei multe, sfaturi de la cunoscuţi.

Printre sfaturile colegilor s-a numărat şi DVD-RW, o invenţie destul de scumpă pe atunci. Eu nu plănuiam să-mi schimb vechiul CD-RW, considerând investiţia total inutilă. Preferam să investesc banii într-un procesor mai rapid, în rami sau în placa video. Prioritatea era (more…)

Comments Off on Blu-ray, o tehnologie moartă

Campania Gândul: UK vs România

Salut campania Gândul, însă trebuie să ştim cam pe unde ne e locul. Cum Pippa şi preamaiurâta soră a ei se băteau în aspect cu Inna şi Catrinel, aşa propun…

Comments Off on Campania Gândul: UK vs România

Jocurile copilăriei pentru Android 1

Sunt numai pentru telefoanele cu Android, dar sunt sigur că se pot găsi şi pentru Iphone.

1. Brick game

Jocul copilăriei, consola cea mai întâlnită acum 10-15 ani. Portabilă, bateriile ţineau o veşnicie, iar jocurile erau simple, dar captivante. Jocul de pe Google Play are şi sunetele binecunoscute: (more…)

3 Comments

Mi-e scârbă de “suporterii români”

Mă uitam cu dezinteres total la amicalul României cu Australia. Cică s-a jucat pe nuştiuce stadion din Spania, cu ţărăneţi români în tribune.

La 2-1 pentru Australia, ţăranii suporteri  fluierau ca-n pădure: “Huo, huo! Ruşine să vă fie”, deşi meciul nu se terminase, iar 2-1 nu e un scor dezamăgitor. La 3-2 pentru România, ţărăneţilor li s-a trezit spiritul patriotic în vine şi au început cu aplauzele.  Numai privindu-le chipurile de cocalari obosiţi, îţi dădeai seama (more…)

3 Comments