România, fermecătoarea Românie

Aflu cu dezgust de la Arhi, via (care nu ştiu de ce a şters articolul) Bad pitzi, că anamariastrauss (nu se merită scris cu majuscule) , o tâmpită care a omorât o fată pe trecerea de pietoni a primit DOI ani CU SUSPENDARE (pentru cine nu ştie, asta înseamnă că nu va sta nici o secundă la pârnaie) .

Asta îmi reaminteşte de cazul păuneascăi (scris tot cu minuscule, pentru că nici asta nu merită pomenită, deşi n-a murit) care nu a omorât un om, ci trei iar al patrulea a stat o grămadă de timp în comă în spital. La fel, a primit DOAR (!!!) doi ani cu suspendare.

Probabil că şi deputatul ăsta care şi-a tras un glonţ în scăfârlie, primea şi el tot acelaşi număr de ani cu suspendare. La capătul unei investigaţii foarte lungi aflam cu stupoare că:

„La acuzaţia de omor din culpă îl găsim pe inculpatul stănescu mircea vinovat

-Instanţa îl condamnă la doi ani cu suspendare, sentinţa punându-se în aplicare începând de azi. Inculpat, ieşi afară şi mulţumeşte-i lu tactu că te-a scăpat.”

Apoi, cu interesul muncitorului român aflat pe plantaţia de căpşuni în Spania, trec la răsfoitul paginilor virtuale. Aflu de la Realitatea că nişte foşti deputaţi (sau senatori, dracu mai ştie) cer cu nesimţire de la statul român o indemnizaţie de nu mai puţin de 21.000 de lei (douăzeci şi una de mii lei), în condiţiile în care un muncitor obişnuit din ţara asta a nimănui, coruptă până în măduva oaselor, primeşte doar 450 (patrusute cincizeci lei) adică a 46-a parte din indemnizaţia nesimţiţilor. Başca deputaţii îşi pot deconta benzina pentru 30 de zile de la momentul predării ştafetei noilor deputaţi. Adică (more…)

5 Comments

Pentru fumători

Sar în sus de bucurie. Motivul : ăsta. Era de aşteptat să apară o lege ca asta, în condiţiile în care eu, ca nefumător nu sunt obligat să respir fumul de ţigară al altora când sunt într-un restaurant. Bineînţeles ca orice lege din ţara asta, se va încălca. Cine a văzut în viaţa lui puştani de 14 ani cumpărând alcool şi tutun în România? Doamne fereşte, avem legi, nu se poate! Sau cine a văzut fumător în trenuri de când s-a dat legea. Ei aş, amenzile sunt (more…)

5 Comments

Una de sezon

Pentru că se apropie sezonul. Adică începe sesiunea pentru cei mai muncitori oameni ai României... Care e cea mai bună bere? :) -Bergenbier, Golden Brau, Ciucaş, Lowenbrau etc? Exceptând mărcile…

1 Comment

Back to … Braşov

De astăzi am revenit din vacanţă. Fir-ar şi chiar aveam impresia că astea 2 săptămâni vor trece muuuult mai greu. Gata cu cârnaţii, toba şi salata boeuf. Gata cu distracţia…

8 Comments

Crank I, II

După ce am văzut trailerul  Crank II la Fulgerică, am urmărit partea întâi a filmului, pe care o recomand cu cea mai mare plăcere. Sper să vă placă filmele de…

1 Comment

RSS. Te-ai abonat?

Toată lumea ne stresează să ne abonăm la RSS. Toată lumea aşteaptă să treacă de primii 50, ca apoi vin mai mulţi. Toată lumea visează la 1000 de abonaţi, cum…

2 Comments