Ţara bananieră

Gibonii sunt maimuţe mici care aparţin  familiei Hylobatidae. Sunt animale sociale, care-şi apără cu agresivitate teritoriul.

Se pare că pot fi întâlnite şi în ţara noastră, la volan sau chiar pe stradă. Cum eradicarea lor e interzisă, s-a găsit un nou mod de a le stăvili violenţa.

Se discută un nou proiect de lege, potrivit căruia agresivitatea la volan va fi pedepsită cu amendă babană şi cu suspendarea pe un an a permisului. Nu ştiu voi ce gândiţi, dar eu îmi frec mâinile înainte să tastez vreun cuvânt din articolul ăsta.

Personal, aş mai introduce nişte (more…)

Comments Off on Ţara bananieră

DEH, B-04

Cred că sunt prea mulţi şoferi în România. Unii chiar au impresia că sunt şi buni.
Azi-dimineaţă spre exemplu, unul a încercat să mă convingă prin claxoane şi înjurături că nu e bine să opresc la trecere, când tocmai un pieton traversa. Şi culmea pietonul în cauză mi-a fost profesor un semestru. Cică a lucrat şi prin Armată.

Vinovatul, şoferul unui Fiat Doblo (probabil pe firmă) cu numărul B-84-DEH, ten măsliniu şi prost ca noaptea. Genul de om care dă flashuri, claxonează oamenii la semafor când mai sunt 2 secunde şi care fluieră după gagici pe stradă. Tipul de om care în loc de bună ziua îţi dă un „Hai sictir”.  Tipul de om care face România de ruşine peste hotare.

Pe această cale te anunţ că (more…)

3 Comments

Claxonatul interzis!

Claxonatul interzis

Astăzi priveam de la fereastră şi mă minunam de prostia unui gigel cu un volskwagen care  claxona de mama focului o maşină care avea „mămăligile” în geam. (Pentru neştiutori sunt acele semne galbene purtate de începătorii în ale şoferitului timp de un an).

Care era problema gigelului? Maşina care era claxonată cu spor de către dumnealui nu binevoia să o ia din loc. Păi bine bine, ăsta e motiv de claxonat, puteţi zice voi. Dar, în faţa lor era un ditamai semnul pe care scria cu litere de-o şchioapă „STOP”. Adică, trebuia să se asigure ca să pornească mai departe.

Nu ştiu ce problemă avea gigelul de era musai să claxoneze atât de mult (vreo 2-3 minute încontinuu până s-a eliberat drumul şi începătorul şi-a văzut de drumul lui).

Nu mă interesează  nici marca maşinii şi nici  dacă şoferii erau de sex feminin sau nu. Problema e că mereu aud claxoane peste claxoane şi tot nu reuşesc să le mai înţeleg rostul. Par nişte unelte de tortură în mâinile unor gigei care habar n-au că acel claxon se foloseşte doar la nevoie şi nu când binevoiesc dumnealor.

Aş interzice claxonatul în oraşe dacă (more…)

13 Comments

Manelele ie viaţa mea

Şi ştiu că-l invidiaţi. Comentariile răutăcioase la adresa lui NU se şterg. :) Ştiu că nu are ce căuta poza asta pe un blog serios, ca al meu, dar nu…

10 Comments

Bahoy la PROTV

Iată că bahoy a primit în sfârşit ceea ce vroia şi nu ceea ce merita. A primit o reclamă gratis din partea PROTV, însă păcat că nu a promovat şi el ceva: blog, firmă, magazin, site de hecăreală.

Măruţă de-abia acum l-a descoperit pe minunatul, extraordinarul Bahoy. A difuzat în emisiunea sa episodul doi din serialul Bahoy, intitulat „Cum să dansezi pe manele”: (more…)

3 Comments