Vorbeam zilele trecute cu o fată, care se declara MISOGINĂ. Ei, trebuie să-i explic faptul că MISOGIN înseamnă : S. m., adj. (Bărbat) care urăște femeile. 2. Adj. Care manifestă, exprimă ură față de femei. [Var.: misoghín, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn. Ei, în afară de Naomy, care încă are ceva bijuterii masculine, nu există femeie misogină. Asta aşa pentru viitor!

Din start trebuie să precizez că nu-s afiliat niciunui partid. Bun, sictir pentru restul.

În ’45 românii au întors armele împotriva aliaţilor. S-au căcat pe ele de tratate şi le-au băgat puşca pe gât nemţilor. Dap, să ai încredere în români.

Trecem în vremuri mai moderne. CARITAS, FNI, BIR, mai nou FOREX. Românul nu se învaţă, ia ţepe la mod automat, cum iau irakienii gloanţe în piept de la americani.

Anii ’90: maidan, un singur dictator: cel care avea mingea. Se supăra? Îşi lua mingea şi pleca acasă, în corul de înjurături.

Vremuri şi mai moderne: preşedintele de atunci al republicii democrate România primeşte o palmă de la democraţie: opoziţia convoacă referendum pentru suspendarea preşedintelui BĂSESCU. Vot respins, populaţia alege ca preşedintele să continue mandatul.

Alte vremuri: după două tururi de scrutin, mai mult de jumătate din popor îl REALEGE pe Băsescu ca preşedinte.Contestaţii, flăcări violet, magie, har, hoţie, blablauri. Aşa face românul când pierde: arbitrul, terenul, dumnezeu sau becali e de vină.

Tragem linie, adunăm şi scădem şi rezultă că românii sunt ca nişte puţoi de 10 ani. De fapt românii sunt nişte ţărăneţi care şi-au luat plasmă în rate pe 9 ani. Au bani în primele luni, apoi nu le mai convine şi brusc şi-au amintit că băncile au dobânzi mari, că-s hoţi. Românilor, voi aţi ales prin vot democratic! Acum, v-aţi răzgândit? Dap, revenim la punctul 1 al articolului. Joc de glezne!

De când eram mic mă dădeam în vânt după negrişorii la oţet. Problema era că se puteau culege doar toamna. Şi cum nu prea cunoşteam zone în care să crească delicatesa, le cumpăram de la vecinii în care aveam încredere.
Ei, recent am aflat că se pot cultiva şi acasă, în saci. Se pot găsi şi în magazine sub denumirea de “PLEUROTUS” simplu (în latină: pleurotus ostreatis), şi sunt la fel de gustoşi ca cei culeşi de pe cioatele din pădure.

Ştie careva vreo ciupercărie de pe lângă Braşov? Se pare că google nu ştie, sau oamenii care au afaceri de genul nu-şi dau interesul să se promoveze şi pe internet. Micelii găsesc de vânzare (sunt sute de oferte) însă eu aş dori sacul cu tot substratul pregătit (o mică greşeală la prepararea lui duce la eşecul culturii). Sau dacă nu, măcar o ciupercărie de unde să-mi culeg singur bureţii de fag. Pfuai, îmi plouă în gură numai când mă gândesc la salata de negrişori. Mmmmm…

Mă uitam de ceva timp la nişte ghete de iarnă de aici. Sunt nişte ghete practice, pentru zăpadă, călduroase. Ţineam neapărat să aibă umplutură de Thinsulate, ca să fac faţă temperaturilor extreme: ştiţi voi, o cabană, o Poiană. Problema o reprezenta preţul. În România, la reprezentanţa din Braşov, ghetele Bugaboot costau 560 de lei. Pe amazon costau ceva pe la 350 de lei (cu tot cu livrare), dar NU livrau în România.

M-am reorientat şi am comandat tot de pe amazon UK nişte HI-TEC-uri. Au sosit în 8 zile, dar a meritat aşteptarea. Preţul: cam 200 de lei cu tot cu livrare.

Acum caut o geacă. Ceva sugestii? Să mă mişc rapid până nu trece vremea asta primăveratică (mâine cred că ies ghioceii).

Azi am fost cu nişte prieteni la Predeal la zăpadă. După câteva ore de zbenguială prin nămeţi, ni s-a făcut foame. Am ţintit un local şi am intrat. Cinci stele scria la intrare, aşa se laudă şi ei pe internet: Casa Frent, cazare şi restaurant.

Locuri nu mai erau, ni s-a propus să aşteptăm pe terasă, afară, vreo 10 minute, până se eliberează. No problem, şi-aşa era vremea plăcută. Apoi încep problemele:

- au schimbat feţele de mese cu unele şi mai murdare, pline de ruj (păcat că nu am fotografiat) şi de alte urme de mâncare (suntem vreo 12 care putem confirma).

- tacâmurile ne-au fost înmânate ca la cantină, să ni le aşezăm singuri.

- meniul era cam sărac în oferte şi ambiguu. O porţie de muşchiuleţ de porc împănat cu pireu (aşa scria acolo) costă 16 lei. Chelnerul ne informează că muşchiuleţ împănat cu pireu nu mai are, dar are muşchiuleţ . Nu ştiu care-i diferenţa, omul nu ne informează. Nu discutăm preţurile, care nu-s deloc enorme, discutăm de gusturi. Lângă noi o familie se ridică la fel de dezgustată.

La final, vine nota de plată. Patru porţii de muşchiuleţ: 16×4=64 lei. Cinci porţii de pireu: 5×6=30 lei. I-am cerut explicaţii, ni s-a răspuns sec: v-am zis că nu avem MUŞCHIULEŢ ÎMPĂNAT. Plm, probabil porcul creşte cu piure lipit de el.

Din asta deducem nişte învăţăminte:

1. Nu mai trecem niciodată pe la CASA FRENT, că luăm ŢEAPĂ! Servirea a fost de tot rahatul, mâncarea la fel, personalul mai sictirit decât babele care vând bilete la RAT BV.

2. Niciodată nu laşi BACŞIŞ cuiva care nu te-a servit ireproşabil. Bacşişul trebuie să fie ca o răsplată pentru ceva făcut bine, nu trebuie să fie o obligaţie.

3. Chiar dacă ţi se pare deplasat să discuţi nota de plată cu chelnerul, SUNT BANII TĂI. Chiar dacă există şi UN LEU în plus, trebuie clarificat aspectul ăsta. Chelnerul nu a lucrat cot la cot cu tine. Sau pentru studenţi: nu s-a rugat de părinţii tăi cot la cot cu tine.

Clienţii vin şi pleacă de acolo. Probabil nu au fost interesaţi de nişte oameni înfometaţi care nu păreau de prin preajmă. Vin alţii, apoi alţii, sunt destui turişti proşti care dau oricât să-şi astâmpere foamea.

Hai să supunem atenţiei următoarea situaţie:
Să zicem că ai o prietenă, cu care discuţi câte în lună şi în stele. Vorbeşti despre lună, despre pământ, despre sex, despre colegele ei stresante. Le dai apelative, că na, e problema ta ce părere ai despre respectivele. Nu le placi, dar trebuie să le accepţi, nu? Vorbeşti pe messenger, că e mai simplu, că nu ai chef să audă şi alţii ce aberezi tu pe acolo.

Eh, să zicem că respectivele au mâncărime în fund şi nu se pot abţine să nu citească picanteriile. Aşa că accesează FĂRĂ DREPT conversaţia şi se hlizesc ca bendeac în faţa porţii. Cam vreo patru ore, din spusele lor. Timp în care au aflat despre preferinţele tale sexuale, despre secretele din dormitor, despre tot ce puteai vorbi şi tu cu prietena. Trebuie menţionat că atât Destinatarul cât şi Expeditorul mesajelor NU AU FOST DE ACORD.

Bine, bine, poţi zice. Patru fete cucuiete ţi-au citit ţie picanteriile. Pff, şi, care-i problema? Problema e că, atunci când faci o prostie, nu semnalizezi. Taci din gură şi mergi pe burtă.

Trebuie să le aduc la cunoştinţă un anumit paragraf:

Art 195. Violarea secretului corespondenţei
Deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.

Dacă faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 au fost săvârşite de un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Deci, indiferent cum aţi găsit voi clientul de messenger, că era logat, că nu era, că era închis, că era parola notată lângă, că nu era… discuţia aia NU VĂ ERA DESTINATĂ. Nimeni nu v-a forţat să deschideţi arhiva, nimeni nu v-a obligat să citiţi timp de patru ore. Aviz amatorilor!

Blogul a fost creat iniţial pentru a sancţiona greşelile întâlnite tot mai des pe la televizor şi prin ziare. Între timp, m-am apucat de altele şi am uitat de fapt scopul iniţial.
Articolul Libertăţii nu e o greşeală, e o oroare la adresa jurnaliştilor: aceeaşi ştire, scrisă de doi redactori la o zi după alta, complet diferită. Ah şi pe tip îl chema Behar Merlaku, deci era turc.
Libertatea n-o să moară, sunt convins. Pe şantiere încă se citeşte, pentru că are ţâţe pe prima pagină.

Există muzică făcută de români, în dulcele grai şecspirian. Gata de vânzare, împachetată în volănaşe şi cu cât mai multe funduri goale (Andreea Bălan, Inna şi alte piţipoance): muzică de ascultat în cluburi. “Cel mai bun radio din România” cum se tot autointitulează Kiss Fm mă disperă reluând la infinit aceeaşi melodie. -şăn, feşăn, inviteişăn, love, burning, sexy, bunny, bumţi şi efecte de voce.

Cred că singurii care mai cântă în româneşte sunt Vunk. În rest, numai mizerii.

-Bunăăăă, ce faci? îmi zise ea, zâmbind cu gura până la urechi.

Habar n-aveam cum o cheamă, de unde e şi de unde mă cunoaşte. Aşa că am schiţat un zâmbet şi am salutat-o politicos. Fâstâcit, o întreb: “Tuuuuu, ce faciii?”, lungind intenţionat vocalele ca să pot să am un răgaz şi să încerc să-mi aduc aminte de ea. Nu e nimic mai enervant decât o memorie care-ţi joacă feste. De fapt, nu e nimic mai enervant ca atunci când faci cunoştinţă cu cineva după mai multe beri la rând.  Sau oi fi îmbătrânit şi nu realizez…

Benone Sinulescu s-a născut în comuna mea natală, Siriu. Între timp s-a vedetizat, a ajuns comercial. Din câte mi-am dat seama nu prea s-a înţeles nici cu autorităţile de aici, probabil din cauza banilor. Multe persoane nu-l prea suportă, poate pentru că e puţin cam… mofturos, ca să nu zic fiţos.

Cu toate astea, vorbeşti pe nas, fără să-ţi dai seama de propriile tale prostii.

“Pentru că este cert, o explicaţie de bun simţ pentru acest gest nu poate exista. Faptul că buzoienii te ascultă la fiecare oră fixă în centrul oraşului ar trebui taxat cu bani sau ar trebui să facă deliciul artistului?”

De aici.

Până la urmă e vorba de munca lui, şi are tot dreptul să-şi ceară drepturile. Cum ar fi ca Paraziţii să nu mai vândă albume, ci să ne dea nouă bani pentru că suntem atât de buni şi omenoşi încât să-i ascultăm? Cum ar fi ca ziarele să se dea gratis, pentru că le facem o favoare imensă lui Tolontan şi lui Cristoiu (alte nume n-am avut în minte) citindu-i?

Până la urmă, ar trebui ca tu să-mi dai mie bani ca să cumpăr Gazeta buzoiană, pentru că te citesc. Şi nu asta face deliciul muncii tale?