Jocuri

Am fost astăzi cu fratele meu să pună la pariuri. Sperăm ca diseară Steaua să bată şi să câştigam şi noi un ciubuc, ca pentru studenţi. Până aştept ca madamei din spatele tejghelei să-i vina cheful ma gândesc să bag şi eu vreo 3-4 lei la jocurile alea electronice (sau mai pe româneşte, păcănele). Scopul nu era să câştig ceva, pentru că în afară de butonul Start, habar n-am la ce servesc celelalte. Am ales jocul cel mai interesant din punctul meu de vedere, acela cu mlaştina.

Mă gândeam să joc şi eu vreo 10 minute până termină fratele meu de pus la pariuri. Lângă mine era un adolescent la vreo 18 ani, care a băgat de vreo 3 ori câte 10 lei. Deja cred că e unul dintre sutele de jucători înrăiţi care-si lasă banii prin maşinile astea electronice, şi nu câştigă nimic. Nu cred să aibă ceva noroc, pentru că pierde pe bandă rulantă… până la un moment în care aud pe cineva în spatele lui: „45.000. Scoate-i”. Cum nu eram eu prea mare expert în convertit credite în bani, aştept lămuririle vânzătoarei. Săracul băiat a câştigat „doar” 900 de lei dintr-un foc. Bine, nu ştiam cât mai băgase în zilele precedente, cert e că astăzi, i-a surâs norocul. De fapt mie mi-a surâs (am câştigat şi eu doar 5 lei), la el a râs cu gura larg deschisă.  Norocul lui a fost omul din spate care l-a sfătuit să-i scoată, pentru că sigur îi pierdea la loc. Grea boală mai e şi dependenţa asta de aparate. Ştiu o grămadă de persoane care bagă bani în aparate de poker şi nu câştigă niciodată. Dar pierd la foc automat.

Ceea ce m-a intrigat a fost tonul folosit de vânzătoare pentru a-mi explica că „data viitoare nu mai dau premiul sub 10 lei. adică 500 de credite”. Băgasem 3 lei, câştigasem 8 lei. Cum vine asta? Unde scrie că trebuie musai să câştig peste 10 lei pentru a-mi revendica premiul? Data viitoare voi băga 2 lei şi aştept până voi avea echivalentul în credite a 50 de bani. Apoi îi voi scoate numai aşa pentru a vedea faţa vânzătoarei. Priceless.