Idioţi… reloaded
Ştiu că e pe toate blogurile, da eu nu-mi pot stăpâni râsul. Tot dau replay şi nu-mi mai aud tastele de râs. Râsul meu, normal. Dovada irefutabilă că americanii sunt…
Ştiu că e pe toate blogurile, da eu nu-mi pot stăpâni râsul. Tot dau replay şi nu-mi mai aud tastele de râs. Râsul meu, normal. Dovada irefutabilă că americanii sunt…
Toată lumea ne stresează să ne abonăm la RSS. Toată lumea aşteaptă să treacă de primii 50, ca apoi vin mai mulţi. Toată lumea visează la 1000 de abonaţi, cum…
Aseară, pentru că tot n-aveam ce face, m-am gândit să mă uit la o „super-producţie” marca PROTV. Reclama făcută de ei te făcea să schimbi instantaneu canalul.
Adică un film cu câţiva actori români, în limba engleză. În rolurile principale: Cabral (în rolul unui căpitan care schimbă taberele ca românii în al doilea război mondial), Oana Pellea (în rol de regină, a jucat impecabil), şi ţineţi-vă bine: Loredana Groza (în rolul unei slujnice care a avut numai 3 replici de spus). Bineînţeles că Ţuchi a primit rolul deoarece Boncea era producător. Normal.
Subiectul filmului nu era prea prost, dar punerea în scenă a lui a eşuat lamentabil. Se vedea de la o poştă care sunt românii si care sunt englezii (cu mici excepţii bineînţeles).
Unele scene erau absolut imposibile, şi ar fi putut avea alt deznodământ dacă (more…)