Mitocanus brasovus…
nu vrea să fac o clonă a filmuletului de mai jos. Vreau doar să le amintesc celor care se cred şmecheri în spatele volanului că există nişte legi de bun simţ când conduci. Adică, dacă eu stau şi aştept la un stop, tu NU trebuie să claxonezi ca disperatu’ în spatele meu în speranţa că, subit, îi vor creşte aripi maşinii mele şi-ţi voi lăsa pârtie liberă, preamărite conducător de merţan cu ceafă groasă.
N-aş fi scris despre cocalarul, mitocanul de Braşov, dacă nu m-ar fi surprins într-un fel. Mă aşteptam ca cel care claxonează cu spor în spate, ca mai apoi să mă înjure ca la uşa cortului, să fie o persoană bronzată cu lanţ gros de aur la gât şi cu guţă-n difuzoare (numele persoanelor neimportante le voi scrie fără majuscule de azi înainte). De fapt, tipul părea intelectual, costum avea în jur de 35-40 de ani, părea tipul de om cu care ai vrea să faci o afacere.
De unde era să ştiu că tipul era profesor de înjurături? Ceva sugestii despre prevenirea înmulţirii acestor specii? Castrarea evident e cea mai bună soluţie, dar încă nu e legală la oameni. Poate, cine ştie, în viitorul apropiat vom avea nişte deputaţi cu sânge… în cojones.
tot in acesta categorie iti recomand
Grup de Insulte: Specii de România