Pelerinii şi apa miraculoasă

Astăzi cică e mare sărbătoare. Atât de mare, încăt n-am găsit pe nimeni să mă ajute să-mi repar bătrâna dacie. Cred că avem prea multe sărbători.

Mă uitam la televizor şi mă cruceam. Nu-mi făceam cruce pentru că sunt prea evlavios, ci dimpotrivă. Apoi m-a bufnit râsul ştiind că în fiecare an e aceeaşi poveste: oameni „credincioşi” care se îmbrâncesc şi te înjură dacă ai îndrăznit să le conteşti locul, babe care prind „miraculos” puteri supranaturale şi te împing mai ceva ca la rugby. Cel mai mult mă amuză pelerinii: vin cu două-trei zile înainte şi dorm sub cerul liber. Ca să prindă loc, zic ei.

Apoi văd nişte jandarmi cum aruncă sticlele de plastic ca la câini. Normal, mulţimea se bate pentru fiecare sticlă, ca şi cum ar valora ceva. Imediat ce sticlele se umplu, locul se goleşte: creştinii se duc acasă să sărbătorească, îşi bat nevasta, se îmbată ca porcii şi dorm sub cerul liber. Sunt pelerini.

Despre apa sfinţită se ştie că nu se strică niciodată. Dacă stau şi caut prin debara, sigur am o sticlă cu apă sfinţită de acum 6-7 ani. Probabil încă e bună…Totuşi, s-a întrebat cineva de ce nu se pot sfinţi râurile, lacurile ca să nu mai stea prostimea la coadă? Sau de ce nu se pot sfinţi sticlele în buzunar sau sacoşe?

LE: Un mic filmuleţ foarte sugestiv: