O zi de rahat

Am vrut să scriu căcat, dar mă gândeam că au fost şi zile mai rele.

Cum să încep? Azi dimineaţă bătrâna Dacie n-a mai vrut să pornească. Dracu ştie de ce, cert e că n-a mai scuipat, n-a mai mârâit. Se auzea doar sunetul metalic al demarorului învârtindu-se în gol.

Am luat-o pe jos, în tricou. Iar afară Sfântul Ilie se pregătea să bocească. Sun un taxi, îi zic locaţia. Tipa de la capătul telefonului îmi confirmă că a înţeles. A înţeles exact ca Elena Băsescu în şcoala generală: adică pe dos. Taxiul m-a luat de la vreo 500 de metri de unde eram eu iniţial. Asta pe banii mei, normal, pentru că mă aştepta de vreo zece minute.

Am ajuns la şcoală, gândindu-mă că stau doar câteva minute, aflu rezultatul la ultima restanţă, apoi o zbughesc în altă parte a oraşului să mă întâlnesc cu coordonatorul de licenţă (asta dacă iau ultima restanţă).

Normal că proful n-a venit, şi nici n-avea intenţia să vină azi la şcoală. O oră pierdută degeaba.

Ajung în altă clădire, îl sun pe coordonator. Îmi zice că nu e acolo, că va veni pe la 12.30. Perfect, îmi zic. Am timp să trec pe la laborator să mai lucrez efectiv la licenţă (cu coordonatorul aveam alte treburi organizatorice).

La 12.30 fix mă înfiinţez în faţa biroului. Întârzie 10 minute, acceptabil de altfel. Bineînţeles că eu nu am prioritate, dar nu-i nimic (începuse să se formeze o coadă de tip comunist- cel mai şmecher se bagă în faţă). Am răbdare.

Mă pune să aştept într-o antecameră. Scot micro-laptopul şi mai bag ceva la licenţă. Trece o oră, trec două. Ma plictisesc şi n-am nici net. Mi-e şi foame.

Trec trei ore şi afară începe ploaia. Cireşul de la geam îmi face cu ochiul, dar parcă nu se cade să mă cocoţ pe geam ca în tinereţe.

Trec patru ore şi tot nimic. Mă gândeam că m-au încuiat acolo şi deja îmi căutam cu privirea loc unde să dorm peste noapte. Plapumă îmi făceam din jaluzele. Din două scaune aş fi făcut un pat confortabil, iar ghiozdanul mergea drept pernă.

După cinci ore mă gândesc să mă duc până la un magazin, pentru că de la ora 8 (opt adică) dimineaţa nu mai halisem nimic. Sunt rezistent, de-aia îmi poţi număra coastele prin geaca de iarnă. Acuma că bate şi vântul e musai să am în ghiozdan şi două pietroaie de 5 kile fiecare.

Trec şăse (cai fromoşi) ore şi în sfârşit apare. Stupoare, n-are timp de mine.

Nu-i nimic, sunt calm şi pornesc spre casă. În tricou. Fix atunci (şi nu glumesc) a început ploaia şi mai tare. Deja mă durea în cot.

Ajung în cameră şi mă apuc de licenţă. Iar. Berea lăsată în congelator pentru numai câteva minute s-a transformat în gheaţă. Mă rog, nu chiar în gheaţă, ci în sloiuri. Berrrre rrece ca gheaţa!

La duşul de acum câteva minute (şi ce dacă-i miezul nopţii?) mi-a intrat săpun în ochi şi de-abia mai văd tastele.

Mai bine mă bag în pat că cine ştie ce dracu mi se mai întâmplă…

Mâine (de fapt azi că deja a trecut de miezul nopţii) o iau de la capăt.