Astăzi îmi iau rămas bun…
Nu eram fan şi ştiam doar două-trei melodii, însă după ce am fost sufocat de atât informaţie despre el, am ajuns să ascult melodiile lui neîncetat.
Am văzut spectacolul din ’92 şi am concluzionat că omul era un maestru, un geniu. Un dansator excelent şi o voce superbă, plus un compozitor desăvârşit. Da, a avut şi minusuri că doar nu era Dumnezeu (sau?).
În maşină mi-am băgat CD cu Maicăl. Ca să am ce să ascult, pentru că Morar şi restul mă plictisesc. Păcat că sunt prea tânăr, iar în ’92 singura mea grijă era să nu pierd jumătatea de oră de desene animate. Păcat că nu l-am descoperit ca artist mai devreme. Dar, de fapt, artiştii îşi găsesc consacrarea după moarte.
Odihneşte-te în pace!
Eu ma bucur ca eram destul de marisor in 92 incat sa simt fenomenul atunci si mai ales sa vad nebunia care a fost! ;)
Sa se odihneasca in pace ! :(