Watchmen, cum zic americanii şi englejii.
Un film de tot rahatul, fără cine ştie ce efecte speciale şi un scenariu de toată jena. Am adormit de vreo şapte ori la el, iar a opta oară am văzut şi eu în sfârşit finalul.
Nu e un film pentru copii, desi e inspirat din benzile desenate, întrucât sunt destule scene „interzise”. E mai mult pentru adulţi, care speră să vadă ori ceva acţiune cu sânge ori membre zburătoare, ori vreo gagică dezbrăcată. De fapt e pentru adulţii care n-au avut prietenă niciodată şi care cred că Lord of the rings e cel mai adevărat film care a existat vreodată.
Concluzia: nu merită biletul de cinema, şi nici nu merită, doamne fereşte (trei cruci şi două acatiste) să-ţi pierzi timpul descărcându-l de pe internet.
Leave a Reply