Într-o seară, îi fac o vizită vânzătoarei de jos. Nu acasă, cum aţi putea crede, ci la locul de muncă. Ea fericită că îmi ia banii, eu nenorocit că n-am mărunt la mine. Voi primi din nou o gumă, sau mai rău o bomboană plină de zahăr ca prostituatele de boli.
Face calculul cumpărăturilor pe un calculator mai vechi decât dacia mea. Cifrele se duseseră demult de pe tastatură, locul lor fiind luat de nişte hârtiuţe murdare şi unsuroase, lipite cu scoci. Realizează că jegul de calculator nu mai are baterie de vreo lună, aşa că ia o foaie şi un pix şi purcede la adunat. Greu la deal cu boii mici, mai ales că manualul de matematică de clasa a 4-a a fost ultimul pe care l-a văzut în viaţa ei.
Acum 13-15 ani calculatoarele astea chinezeşti erau o raritate. Dacă aveai unul bun, tactu probabil lucra la uzină ca şef iar maică-ta era vreo directoare, ceva. Nici urmă de ele prin magazine: toate calculele erau făcute pe hârtie, fără greşeli majore. Adică, de-aia nu primeam atunci restul în gume sau bomboane. Pentru că mereu ieşea suma fixă.
Leave a Reply