Sunt o grămadă de concurenţi la cel mai important concurs al anului: Marea Pârţâială, cunoscută şi sub numele mai simplu de Alegeri Prezidenţiale.
De ce nu se face ca la americani, care au de ales între doi candidaţi? Avantajele sunt evidente: în mod clar unul dintre ei va lua peste 51%, deci nu mai e nevoie de al doilea tur de scrutin care costă şi-aşa destul de mult. Oamenii nu vor mai sta mult pe gânduri, deci vor fi siguri pe cine votează încă de la anunţarea candidaţilor. Dacă sunt siguri, atunci vor merge şi la vot pentru că se gândesc că un singur vot contează enorm.
În momentul ăsta mă simt ca cetăţeanul turmentat (nu Băsescu la Golden Blitz). Eu cu cine votez? Nu pot zice pas pentru că aşa ar câştiga ţiganul, Kelemen sau (Doamne Fereşte) Vadim. Ungurul sigur va avea voturi din Secuime, ţiganul de la rromii care ştiu să citească. Cei rămaşi îşi vor împărţi voturile în mod egal, deci clar va fi şi al doilea tur de scrutin.
Cred că e mai bine şi cu două partide, şi nu cu zece mii.
Nu cred ca democratia trece prin reducerea optiunilor. Ia-o asa: la startul cursei prezidentiale sunt, sa zicem, 20 de oameni. Ca la maraton. Fluier de inceput, toti pornesc in trap marunt. Sigur, unii sunt mai slabi, unii cedeaza, raman doar cativa care sa termina cursa de semifond la 5000 metri. Un grup de 4 ramane compact pana la trecerea ultimei turnante.
Eu iau turul 2 la alegeri ca fiind testul decisiv, ultima linie dreapta. Si, in fond, intre alte zeci de sume irosite total aiurea, banii folositi pentru a organiza turul secund de scrutin sunt asa .. un mizilic.
Americanii au demonstrat deja ca’s pe calea cea buna spre socialism, nu vad de ce le-am urma exemplul.