Vorbeam zilele trecute cu cineva care mă ruga să-l ajut cu o chestie cel puţin ciudată: vroia să afle parola de yahoo a prietenei. La expresia tâmpă a feţei mele, a replicat scurt că vrea să o verifice, să nu cumva să vorbească aia cu altul pe messenger.
Bineînţeles că i-am explicat că nu pot sparge parole de messenger, pentru că nu-s Bahoy. Dacă vrea să se transforme în hacker ar trebui să aibă acces mai întâi la calculatorul „ţintei”, să-l infecteze cu un troian şi gata treaba. Bineînţeles, se pare că ştia parola de dinainte, pentru că tipa i-o dăduse, însă a uitat-o.
Ceea ce mă duce la următoarea chestie: de ce trebuie să dăm de bunăvoie parolele cuiva, chiar şi celui drag? Oricum, în afară de mail, nu poţi controla nimic şi, să fim serioşi cine înşeală nu foloseşte mailul pentru a trimite bileţele de dragoste. Sau dacă o face, are puţină minte şi trimite de pe alt cont.
Am întâlnit persoane care se logau pe contul partenerului şi se băgau în seamă cu persoanele cu care era posibil să fie înşelat. Erau online, nu se ascundeau, ba chiar schimbau şi statusul, ca să vadă lumea că respectivul/respectiva are partener şi n-are nevoie de altcineva.
Oare chiar atât de disperaţi sunt unii?
Gelozia, fie ea reprezentată online, nu aduce nimic bun. Ideea este că fiecare dintre noi avem nevoie de o anumită intimitate. Chestiunea cu messingerul mi se pare o treabă personală. De aceea e adresa ta înzestrată cu o parolă. Însă, există destui de mulţi “hackeri” de ocazie care sunt cam băgăcioşi. Ei pierd!
Din pacate sunt unii chiar atat de disperati.
Stiu persoane care isi trimiteau, cand erau la prietena lor, arhivele respective pe mail, iar acasa le decriptau.
Deci increderea nu exista, relatia nu exista, iubire nu exista. Despartiti-va fratilor si gata.