Cu optimism navigăm în zare

Cineva îmi zicea acum câteva zile că-s prea optimist. Să explicăm situaţia subsemnatului:

1. Job ciuciu, momentan masterand în anul I la Tehnologia Informaţiei. Nu dau vina pe Băsescu, sau pe Boc pentru faptul că nu-mi găsesc eu de lucru, ci pe criză şi pe lene plus un mic ghinion. Nu durează mult starea asta, presimt eu ceva.

2. Am unde să stau în Braşov. Nu contează unde, atâta timp cât condiţiile sunt suficient de bune.

3. Şcoala nu e grozavă, dar de-abia acum se simte studenţia. Hehe, ce-o să mai plâng eu după zilele astea libere, aşa că de ce să nu profit.

4. Banii. Ehee, aici e buba. Am 24 de ani în curând şi încă primesc bani de la părinţi. Pe lângă ăsta, mai sunt şi alte surse mici de venit, şi îmi ajung de o bere şi o pizza. :D

5. Per total: viitorul nu e chiar aşa gri. Băşinile de genul: eu nu-mi iau logan, că-i românesc, mai bine strâng 10-15 ani bani şi-mi iau nemţoaică/japoneză pentru că dă mai bine din fund, nu mă caracterizează. Achiziţionez în funcţie de buget şi de capabilităţile financiare de mai încolo.

Dacă am bani puţini şi vreau să circul cu maşina, îmi iau logan. Dacă am bani mai mulţi, îmi iau nemţoaică. Dacă am bani puţini, stau în chirie într-o zonă în care-mi permit, dacă n-am bani de pentium 7, atunci mă mulţumesc şi cu pentium 3.

Da, sunt optimist. Dacă la 35-40 de ani  o să stau cu părinţii (deh, nu toată lumea face reclamă la Toyota) şi o să fiu un şomer de lux cu diplomă de inginer, abia atunci pot zice că ţara e de rahat, nu-mi oferă nimic şi Băsescu e cel mai prost preşedinte (şi Boc, Udrea, profii care nu m-au învăţat nimic şi chelnerul care îmi servea berea la Ceasu’ Rău).