Ţi-am dat bip

La începuturile telefoniei mobile, un minut de convorbire ustura mai rău decât un chilli. Comunicarea se făcea pe bază de bipuri, în cadrul unei înţelegeri de dinainte: un bip = cobori acum, două = nu pot ieşi acum, aşteaptă ceva minute, etc.

Se prăbuşea cerul dacă apăsai din greşeală tasta de apelare şi taxai omul care te bipuia. Ştiu că o dată m-am certat foarte rău cu o persoană pe tema asta (era femeie, are o scuză).  Peste tot, prin cămine, erau afişe cu studenţi care-şi vindeau minutele din abonament. Două mii, trei mii minutul pe orange, pe vodafone era parcă mai mult, cosmote nici nu se inventase. Plăteai zece minute şi vorbeai de pe telefonul negustorului cu prietena aflată în alt oraş (ca să nu creadă că eşti cu Maricica la suc). Afacerea mergea ca pe roate, pentru că abonamentul era plătit de către părinţii tânărului negustor.

Apoi a apărut Cosmote, şi ale lui 2000 de minute. A căzut reţeaua, mii de studenţi erau din nou veseli (şi nu, de data asta nu era de vină băutura): descoperiseră apa caldă, şi pe lângă asta o nouă modalitate de copiat la examene. Preţul cartelelor cosmote cu 2000 de minute urcase ca preţul barilului. Dacă iniţial costau 200 de mii de lei, după ce au fost retrase de pe piaţă se puteau găsi prin cămine chiar şi cu 800 de mii.

Acum toată lumea are minute, pe cosmote, orange, vodafone, şi o groază de minute naţionale, aşa încât să nu te oftici dacă te taxează cineva. Eu am căsuţa vocală activată, pentru că vreau să ştiu cine m-a contactat în eventualitatea în care rămân fără semnal şi fără baterie (la unul din telefoane îmi trebuie cel puţin o baterie de maşină ca să pot vorbi o oră întreagă).

Îmi explică şi mie cineva de ce ar trebui să dezactivez căsuţa vocală? Chiar atât de mult costă un minut pe orange?