Navigând pe diverse forumuri (cele mai savuroase sunt comentariile anumitor melodii de pe youtube sau unele articole din ziare) am dat de diverse persoane, de fapt diferiţi puştani care îndeamnă lumea la revoluţie. Ei n-au mai mult de 14 ani, habar n-au ce-i aia Revoluţie decât de la televizor, dar ei se cred mari revoluţionari.
Eu îl numesc efectul „se umflă muşchiu-n mine CA COzonacul lu’ bunica” sau mai pe scurt efectul „Badea”. Micii revoluţionari sunt indignaţi de măsurile austere luate de guvern şi, îndemnaţi de mass-media, incită la revoluţie când ei nici mucii nu-s în stare să şi-i şteargă singuri, sau să scrie corect (tipul din poza de mai sus e student).
Deci, care vine la revoluţia mucoşilor?
unii ies de “fun” altii probabil sunt “mucosi” dinaia care NU sunt sustinuti financiar de parinti si nu mai fac fatza prostiilor basesciene. Daca ai fi avut vreodata si tu bursa cred ca te ofticai sa o pierzi.
@qwerty: cred că n-ai înţeles articolul. Revoluţia din 89 a fost făcută pentru a da jos pe cineva pe care nici dracu nu l-a vrut. Tipul ăsta prost care ne conduce acum a fost ales de jumătate din popor. Asta unu la mână.
2. Nu se pierde bursa, ci se reduce.
3. Nu suntem singurii din Europa care apelează la măsuri drastice. Vezi alte ţări în care se trăieşte mult mai bine. Guvernul nu a luat măsurile astea de flori de măr, ci a fst obligat de cineva (vezi prin ştiri care-i faza).
4. Măsurile încă n-au fost luate, sunt încă în discuţii. Clar cifrele vor fi altele la sfârşit.
5. Mă îndoiesc sincer că Geoană (care era contracandidat) făcea altă brânză. Sau oricare altcineva (cu o revoluţie nu faci nimic, ci doar schimbi tipul din fruntea statului care ne reprezintă la meeting-uri peste hotare, şi care are putere de decizie în CSAT). Plm mucoşii de care vorbeam au maxim 17 ani, mă îndoiesc sincer că au lucrat vreodată. Ştiu unde baţi tu, însă categoriile afectate de măsurile astea sunt asistaţii sociali, cei care prin definiţie freacă buha şi primesc bani : şomeri, CEI CARE NU AU LOC DE MUNCĂ ŞI CARE PRIMESC AJUTOR SOCIAL, concedii natale de 2 ani în condiţiile în care în SUA e de un an (noi suntem mai bogaţi ca ei, nu?). Includem aici şi pensionarii, iar reducerea pensiilor nu cred că va fi mai mare de 10% (adică fix creşterea din ultimul an) şi studenţii. Mai pune şi faptul că reducerile vor fi până la sfârşitul anului, deci nu sunt permanente şi vezi că de fapt n-ai înţeles nimic din articol. Absolut nimic, şi poate te văd la revoluţie, aşa de „fun”.
6.Vezi şi tu în poză cui a dat guvernul burse (în cazul în care nu te prinzi, cuvântul trebuia scris DAŢI-MI fără prima cratimă).
sfinte sisoe :)) ce te-ai atacat.
“Tipul ăsta prost care ne conduce acum a fost ales de jumătate din popor” – teoretic
“Nu suntem singurii din Europa care apelează la măsuri drastice” – dar suntem singurii din EU care am ajuns chelea p*lii si nu mai rezistam la asemenea masuri.Oare cine ne-a adus in situatia asta? (afla cine a fost in mandatul trecut)
“Clar cifrele vor fi altele la sfârşit”- oare de ce? pt ca mucosii ies in strada…de aia. Degeaba te uiti la stiri.
“categoriile afectate de măsurile astea sunt asistaţii sociali, cei care prin definiţie freacă buha şi primesc bani” – Ti-am explicat ca masurile astea ma afecteaza pana si pe mine de vreo cateva sute de lei la salar. (scutirea de impozit din domeniul IT) Nu frec buha si stii asta. Mai mult o freci tu si nu te afecteaza. dar cel mai trist e ca tu compari romania cu SUA :))
aaa..si tu chiar crezi ca reducerile vor fi doar pana la sfarsitul anului?! defapt stai, ca tu l-ai crezut si pe basexu in campanie, nu stiu de ce ma mira :))
@qwerty:
Păi aşa zic cifrele oficiale, aproape 50%. Sau şi tu crezi în flăcări violet şi alte minuni?
„oare cine ne-a adus in situatia asta” Păi cum cine: Năstase, Iliescu şi compania. Adică fix ăştia care m-au forţat să votez cu Băsescu, pentru că nu suport comuniştii.
„oare de ce? pt ca mucosii ies in strada…de aia. Degeaba te uiti la stiri.” Greva e grevă, revoluţia e altă mâncare. Puţoii ăia habar n-au ce-i aia revoluţie. Aia a fost în Moldova, cu alt scop totuşi.
Scutirea aia de impozit va fi acoperită de firmă, tocmai pentru ca programatorii să nu-şi ia tălpăşiţa în altă ţară. Deci nu te va afecta cu nimic.
Tocmai, NU compar România cu SUA. Ei au un an de concediu maternal, pentru că-şi cunosc limitele. Noi avem 2 ani pentru că, nu-i aşa, avem mai mulţi bani ca ei, şi ne doare-n cur de alţii.
sa fim calmi va rog.
@Bucur: Doamne-Doamne e cu noi.
@victor:
“Păi cum cine: Năstase, Iliescu şi compania” ai uitat de Stefan Cel Mare, Mihai Viteazul si Vlad Tepes. :))
Te tine de un pariu de vreo 20 de beri, ca firma nu imi va acoperi impozitul in cazul in care basexu isi va face de cap cu deducerea?!! Asta o s-o ocolesti garantat. Astept raspuns daca esti asa de sigur pe ceea ce spui.
@qwerty: bre, tu nu înţelegi că preşedintele e fix chelea pulii, şi că de fapt guvernul va aplica măsurile astea?
Pe 2 beri aş face pariu, că pe 20 încă nu am bani :)). Nu sunt analist politic, însă aşa zic cei care sunt mai experimentaţi ca mine.
@ Bucur: ce oameni fără Dumnezeu pe aici. Eu i-aş trimite la Ghena veşnică!
vorbeste pt tine, eu sunt credincios…in felul meu dar cred :P
logic asa ar trebui insa vezi ca presedintele face ce vrea, toti ii lustruiesc chelia. Boc practic ar fi cel care ar trebui sa faca treaba insa dupa cum vezi e doar o marioneta, a cui oare? Tu mergi pe chestii teoretice insa nu observi ca suntem departe de ele.
20 mah, doar nu ai cum sa pierzi, nu? asta e si ideea mergi la sigur daca crezi ceea ce spui. Easy beer (alot of it), nu? Deci te tine sau nu? sa stiu daca ai aruncat vorbe aiurea, ca astea cu basexu.
@qwerty: :)) crede şi nu cerceta. Asta e motto-ul românului!
Nu sunt 100% sigur de chestia asta, am auzit-o de la cineva care se vrea a fi analist economic sau ceva de genul. Dacă eram sigur 100% puneam pariul de mult timp. Sunt totuşi 100% sigur că nu vor fi reducerile la asistaţii sociali atât de mari, cu sau fără greve. S-au mai făcut greve şi învăţământ şi nu le-a ieşit nimic. Cum ai AUZIT şi tu de la cineva că Boc e marionetă, aşa am AUZIT şi eu, fără însă a fi sigur de asta.
Pe 31 mai va fi grevă generală în învăţământ. Am o prietenă care trebuie să dea bac-ul anul ăsta. A învăţat de i-au iesit ochii, iar acum se prea poate să nu-l mai dea. Greva se va face, şi ei nu vor primi absolut nimic, pentru că nu au de unde. Cine o să piardă? Elevii. Ei vor pierde 100 maxim 200 de lei la salariu, pe care-i recuperează oricum la meditaţii (tot pentru BAC evident, dar pentru anul viitor). Medicii recuperează suma prin şpagă, poliţiştii şi funcţionarii publici la fel.
Aseară, o puştoiacă de 17 ani mi-a trimis un mesaj să vin în Piaţa Victoriei pe 19 mai, pentru că se vor strânge 40.000 de oameni. Să vin şi eu cică, să casc gura acolo şi să cer demisia cred. Plm, cât de cretin să fiu?
Eu chiar vreau să-l dea jos pe Boc şi pe Băsescu. Vreau, doar să văd cine vine în locul lor, şi dacă ceilalţi vor putea face ce va mai bine. Pentru că alţii nu ştiu să piardă (luzării roşii), transformă criza economică mondială în ceva personal. Adică, deşi aşa e peste tot, la noi e vina guvernului. Hai să o facem şi pe asta, dăm jos guvernul şi preşedintele şi punem altul. După aia aşteptăm să crească salariile şi pensiile, eventual salariul minim să fie 500 de euro şi să fim mai şmecheri ca nemtii, francezii sau americanii. Şi să ne pişăm pe FMI, că nu o să ne mai trebuiască banii lor, vom avea destui din PIB, care sigur va fi de 100 de ori ca cel de acum.
Te ţine un pariu, că oricine ar fi preşedinte sau premier în timpul crizei, salariile şi pensiile tot se vor micşora? Hai să zicem pe 20 de beri, că-s easy beer pentru mine.
Temă pentru acasă, pe subpuncte:
1. De la britanici citire
2a. Felix e tipul care susţine că Băsescu e prost şi guvernul e şi mai. Are el nişte soluţii excelente de salvare a României. Vlădescu e ministru şi i-a dat lecţie ca la clasa I.
2b. Explicaţie genială în subsolul articolului, pentru micşorarea salariilor.
2c. Pe scurt, despre emisiunea pe care, din păcate am ratat-o.
Nu-i nimic politic, ci doar economie şi prostie.
eram curios cum o sa o intorci. deci raspuns final.. nu te tine, nu crezi nici tu ce zici. E bine ca am lamurit acest aspect. Legat de pariul tau ma tine si pe 30 :)) Insa daca pierzi deja imi imaginez cum incerci sa te scuzi. ca acum cu auzitele de la nush ce prieteni economisti :))
@qwerty: citeşte tema pentru acasă.
N-am prieteni imaginari ca tine, Crişan sau Bucur. Nu-s prietenii mei, sunt tipi care au apărut la teveu şi au zis asta. Plm, eu doar am preluat.
Bucur si Crisan sunt mai reali decat tv-ul tau (ala pe care te laudai acu cateva zile ca nu il ai). :))