Inutilitatea alarmelor

Este ora 00:30 (în momentul scrierii articolului) şi afară urlă o alarmă de vreo 30 de minute. Nimeni nu verifică, nimănui nu-i pasă. Nu văd nici un echipaj de pază care să se alarmeze, toată lumea doarme.

Ies pe geam şi-mi dau seama că e alarma unui magazin. Între timp a început să oracăie şi alarma unei maşini parcate în apropiere. Ca şi în cazul magazinului, proprietarul probabil doarme liniştit.

Stau şi cuget cu zgomotul ăla infernal în urechi: la ce naiba sunt bune alarmele, dacă nu vine nici dracu să verifice? În maxim zece minute eventualii hoţi erau plecaţi de mult timp. Probabil aveau timp să lase şi bilete de mulţumire, să şteargă eventualele amprente, să bea şi o bere şi să folosească şi toaleta.

Între timp a venit şi o haită de câini comunitari. Urletele lor completează zgomotul enervant, ca al unei neveste aflate în acea perioadă a lunii când află că „Inimă de ţigan” nu va mai avea continuare şi că iar n-a prins reducerile la Leonardo.

Dacă vă întâlniţi cu mine şi o să încep să piui o să ştiţi motivul. Au trecut deja 40 de minute şi blestemata de alarmă nu tace. Am impresia că o să visez alarme în seara asta.