Suferinţa la bărbaţi

În seara asta am avut nevoie de un taxi, pentru că iar a fost lună plină. A venit un tip relativ tânăr, dar cam abătut şi fără chef de taximetrie, după cum singur s-a dat de gol.

Avea probleme în dragoste, din câte mi-am dat seama. Iubea o fată care, la rându-i, iubea pe altul. Şi ţinea morţiş să-mi povestească.

Se făcea că el, un respectat taximetrist, era fericit în viaţă. Avea de toate, mai puţin o prietenă. Apoi, a intrat EA în viaţa LUI. În acel timp era deja prietena altcuiva, dar nu conta, atâta timp cât DRAGOSTEA dintre ei era mare. EL a aşteptat ca EA să-i dea papucii, ca să fie împreună, într-o dragoste ca-n poveşti.

N-a durat mult ca EL să afle că EA a început să se întâlnească deja cu fostul (Îmi trag centura şi mă gândesc deja la cele mai fericite clipe ale vieţii mele. Îndrăgostitul pare prea nefericit ca să mai fie atent la şofat). Oftează şi-mi povesteşte până şi ultima oră petrecută cu EA, care, înecată în lacrimi, îi spune că va termina în sfârşit cu fostul.Bălmăjeşte ceva de “făcut mâncare, frac-su şi lună plină” (sau aşa înţeleg eu, care deja eram ameţit de la… luna plină).

Ajung la destinaţie şi-i întind bancnota de 10 lei. Mă ridicasem deja, el continua să-mi povestească, deşi eu nu prea eram genul de om ascultător (îhîî, da, îhîî, femeile astea!). Îi citesc suferinţa în ochi, apoi închid portiera.

Apoi răsuflu uşurat că am ajuns cu bine acasă. Nebună mai e dragostea, nebune mai sunt femeile astea! Şi totuşi… parcă nu putem trăi fără ele, DAR nu putem trăi nici cu ELE (asta a fost una din replicile de la jumătatea călătoriei, când încă mă gândeam la cele mai fericite clipe ale mele).