Django Unchained, un film bunicel

Am văzut Django Unchained, după zeci de critici citite. I-am dat nota 7/10 şi pentru că s-a lungit inutil.

E un film bun, dar nu excelent, cu sânge şi cowboy, iar efectele speciale zici că-s făcute chiar în 1858, adică incredibil de proaste (sângele parcă explodează, oamenii împuşcaţi cu revolverul zboară câţiva metri). Conţine şi câteva erori observate şi de mine, care în general trec cu vederea anumite scăpări ale regizorului: aluzia la KKK, grup care încă nu se înfiinţase, dar şi faptul că personajul principal purta ochelari de soare, care încă nu se inventaseră atunci.  Per total, pentru un film istoric, Tarantino face prea multe greşeli, iar personajele auxiliare mor prea repede, împuşcate de la distanţă relativ mare de un fost sclav care abia învăţase să mânuiască revolverul.

Mă rog, dacă treceţi peste micile probleme, filmul devine captivant. Jocul actoricesc al lui DiCaprio, Jamie Foxx şi Cristoph Waltz e magnific, iar povestea nu e plictisitoare nici măcar un moment. Aş zice că merită osteneala şi banii de bilet, dar ceva mă face să cred că Tarantino putea mai mult. O fi fost într-o stare proastă, naiba mai ştie…