păduri cutreieram.
Încă de când eram cât o şchioapă am avut de-a face cu electronicele şi curentul. La doi ani am dezasamblat maşinuţa de jucărie, doar pentru că nu ştiam eu de ce piuie şi face zgomotele alea ciudate. La vreo trei ani am dat foc apartamentului şi m-am încuiat în baie. La vreo patru ani am fugit de la bunică-mea pe jos, în şosete. Planul meu era să merg vreo zece kilometri până acasă, însă am omis un singur fapt: era iarnă şi întuneric, iar eu habar n-aveam unde să merg. O vecină m-a recunoscut şi m-a adus acasă.
La şapte ani m-am curentat zdravăn. Am încercat să bag mâna în boiler când eram cu picioarele în apă. La vreo nouă ani am băgat un joc electronic de buzunar în priză. Am rămas doar cu firele în mână şi cu o sperietură zdravănă.
Pe la 14 ani am căzut ca bolovanul şi mi-am spart frumuseţe de incisiv, iar peste câţiva ani buni mi-a explodat vasul de expansiune de la furia albastră fix în faţă. A trebuit să vizitez puţin Urgenţele, mi-au dat o perfuzie şi un şut în fund şi m-au trimis acasă.
Oare să fie norocul sau Buddha? Dacă e prima variantă, atunci ar trebui să pun mai des la loto, nu?
Leave a Reply