Aveam trei ani când regimul comunist și-a dat ultima suflare. Mă rog, așa credem noi, regimul încă supraviețuiește prin descendenții lui: PSD, PNL, PDL, aceeași mizerie.
Și totuși, astăzi, la un sfert de secol de la prăbușirea regimului, încă sunt oameni care regretă regimul. De ce? Pentru că “nimeni nu murea de foame”, “ne dădea casă și serviciu” și pentru că “nimeni nu viola, fura, tâlhărea”.
Să începem cu prima placă, aia pe care o aruncă oamenii care pe vremea Împușcatului trăiau pe picior mare: “Nimeni nu murea de foame”. Cum aveam trei ani când a picat regimul, hai să joc cartea lor și să zicem că au dreptate, dar toată lumea MUNCEA, pentru că toată lumea avea de muncă, nu? Hai să vedem cum e azi, în capitalism:
Nimeni nu moare de foame, până și leneșii mănâncă din banii tăi, românule! Da, nu te ÎNDESTULEZI dintr-un salariu minim, dar nici nu mori de foame. Și dacă ți-e lene cumva să muncești, poți turna copii până te plictisești, statul român o să-ți ASIGURE mâncare până mori, moca, fără să lucrezi o zi.
Casa la care visau toți era de fapt o chirie la care plăteai până mureai. Nimeni nu-ți dădea ceva moca, trebuie să fii idiot să crezi asta. La fel și cu serviciul, aveai un loc de muncă OBLIGAT, nu GARANTAT. Adică, nu prea puteai pleca tu când te supărai pe șef.
“Nimeni nu fura, nimeni nu viola, nimeni nu tâlhărea”. Fraza asta am auzit-o la toți comuniștii. Da, nimeni nu făcea treburile astea, pentru că nu exista mass-media. Ziariștii scriau ce li se dictau, știrile oricum erau despre cât de frumos era în perioada aia. Și am selectat niște povești faine, spuse de oamenii care au trăit altfel comunismul(comentatori care au trăit perioada comunistă și care au scris propriile experiențe la articolul de pe Adevărul)
SCHMIT JOHAN
1 Ratii alimentare pe cartela. Cine nu avea cartela (ex chirie fara flotant) nu primea alimentele de baza(paine, oua, zahar, ulei, etc); Azilant in propria tara !
2 Ratii la combustibil;
3. Interdictii de circulatie , aveai nr impar la masina nu puteai circula in Duminca rezervata numerelor pare :( ;
4. Energia electrica intrerupta zilnic cate 2-4 ore, chiar si iarna (de frigidere ziceai ? sau lazi cu gheata) ;
5. Energia termica si apa calda cu ratia. Presiunea la apa calda era buna la ora cand se rula DALLAS (memorex ?);
6 Transport local si judetean insuficient, autobuzele orasenesti circulau cu usile deschise ca acum in India pt ca erau burdusite cu calatori iti spun ceva ?
7. Lista de asteptare ptr autoturisme: Dacia , Tv, Frigidere.etc De videoplayer…si alte asemenea nu are rost sa discutam;
8 Ce sa spun de telefonia in cuplaj sau de satele fara telefon ?
9. Programe TV : multe adica numai UNU de 2 -4 ore in care “iubitul conducator” era si prezentator si personajul principal in documentare pana a ajuns “SAVANTA” de renume mondial(4 clase) cu celebrul slogan CODOI (CO2)..un fel de Samanta care a inceput sa joace un rol din ce in ce mai principal;
10. Mai ti minte pe unde se “prindeau” meciurile de la campionatele mondiale si europene de fotbal ?
11. Era atata minciuna incat prin anii 88-89 tovarasii radeau intre ei si nimeni nu mai credea nimic; Ai dreptate, in “raportari” toti aveam frigiderele pline in realitate : numai cei cu PCR (Pile Relatii si Cunostiinte) aveau , culmea se intampla in regimul pe care il descri sfant si curat ca lacrima . Erau Cartele Speciale pentru “aparatul de stat” ei puteau cumpara ceea ce azi cumpara si somerii : Coca Cola , Pepsi, banane, portocale smochine etc. Clasa muncitoare avea la dispozitie Cola si Bembem sau Fructo, orez, arpacas, muraturi si apa minerala ;
12. Sloganul: Nici munca fara paine nici paine fara munca nu e ceausit , dar a fost folosit fara “licenta” , cam ce fac chinezii azi referitor la licente, etc;
13. Cum ti se pare ? Tara producea muntii de grau si poporul statea la rand sa-si primeasca RATIA de un SFERT DE KG de persoana/zi?
14 Caz major : JOIANA. Extovarase ce sa spun, am avut ocazia in 88 sa fiu la Corlatesti jud PH ..cam cat lapte crezi ca dadeau joienele comuniste ? 4 LITRI !!!
15. Azi poti spune adevarul si nu mai trebuie sa MINTI …trezeste-te crede-ma e voie sa spui ADEVARUL, chiar si despre regimul trecut . Mai mult NU ESTI CENZURAT . Daca spui ceva rau despre conducatori NU TE RIDICA CU DUBA in toiul noptii. Deci poti scrie ADEVARUL.Julianne Smith
Nu gaseai mai nimic!!! Batea vantul peste tot prin alimentari, iar cu tot cu ratia de zahar, carne ,ulei si ce mai era, stateai o juma de zi la coada cu cartela in mana, o coada ciudata cum numai la noi exista, gen inbulzeala de cadeau geamurile magazinului… si de cele mai multe ori stateai degeaba, ca nu apucai. dece nu apucai? pai nu ajungea pt toti, pt ca asa cum ai spus: unii se mai “descurcau”.. adica daca te cunosteai cu un gestionar de alimentara era ca si cum ai fi fost prieten cu dumnezeu.. Daca erai meltean te descurcai, cum si dupa 89 multi s-au “descurcat”… Nu ne suporta nimeni pe unde mergem prin lume, nu ca am fi urati ca natie, ca vb aia, suntem chiar frumosi! dar al draq de necivilizati… Si necivilizati tocmai din cauza ca asa am fost educati, sa ne “descurcam”… (melteneste)bond popescu
si cand ii auzi pe toti “aveau frigiderul plin”, dar nu spun ca mancau carne odata pe saptamana sau cand veneau oaspeti de zi onomastica!!! te aprovizionai pt craciun si pasti cu 2-3 luni inainte!!Namalas Salaman
Colega mea de clasa era fiica unui secretar de partid, venea masina de la cantina partidului si ii aducea acasa pachete cu alimente, imi curgeau ochii dupa o cutie de ness si o ciocolata. Pana si hartia igienica era rationalizata, in sensul ca nu se gasea decat rar si cu coada. Nesimtita aia de colega venea la scoala cu sendviciuri cu salam de Sibiu, si noi aveam doua felii de paine intre care ne punea mama magiun de la aprozar, ca margarina o tinea pentru prajiturile de Craciun. Era jale cu mancarea. Imi amintesc ca am stat doua ore pentru doua kile de cartofi.dubrovski elvis
Eu trimiteam báiatul sá cumpere ouá si în loc de 7 primea 5.
– Doamná – zicea báiatul – trebuie sá-mi dati 7 ouá, nu 5 .Iar vânzátoarea îi ráspundea. Mai numárá odatá, dar nu uita sá le numeri si pe ale tale !!!6548155445666
1. uleiul zaharul painea etc. se gaseau doar pentru nomenclaturisti, militieni si inca cateva categorii muncitoresti care au pupan in dos partidul si pe conducatorul suprem 2. si de cate ori n-am stat a coada ca sa nu mai prind nimic. – dar ne intoarcem la punctul unu, daca erai o lepra si capusai sistemul o duceai bine 3. si acum se gaseste salamul cu soia, plus 1000 de alte sortimenteNamalas Salaman
Pentru lapte stateam de la ora 5 dimineata la coada, iar la ora 8 trebuia sa fiu la liceu. Pentru o nenorocita de pasta de dinti chinezeasca si un sapun stateam trei ore in soare! Vaca de la macelarie, o taranca parvenita, isi dadea niste ifoase de mare doamna, impartea carnea cu degetele pline de aur turcesc si toti inginerii si doctorii ii spuneau sarutmana. Pana si la carti bune erau cozi.Sorin Barbul
– Da, erau câteva categorii sociale care avea salarii mari: minerii, milițienii, securiștii, etc. Eu personal mi-am început cariera în anii 70 ca asistent universitar cu un salariu de 1500 de lei. – Depinde ce înțelegi prin „nu se putea spune că nu apucai să mânânci lapte și carrne”. Da, lapte găseai dacă te sculai și te puneai la coadă la 3 dimineața (depinde cine era în stare să o facă). Carnea am reușit, într-adevări, să o iau în fiecare lună: 2 kg pe lună pentru 4 persoane – dintre care maximum 1 kg carne, restul os și grăsime. Deci, da, apucai să mânânci: drămuind-o bine, puteai mânca 2 zile pe lună. Dar trebuia pentru asta să stai la coadă ore întregi. Îmi amintesc că o dată am ajuns la carne după 7 ore de stat la coadă cu copilul de 2 ani – pe care nu aveam cu cine să-l las, soția mea fiind plecată la navetă – PE UMERI. Dar recordul a fost altul: m-am pus la coadă la 7 seara și am ieșit cu carnea la… ora 9 dimineața, a doua zi. (Și prefer să nu-mi amintesc de câte ori s-a terminat carnea sub nasul meu și a trebuit să o iau de la început, peste cîteva zile, la altă coadă!) – „Frații Petreuș” (pentru necunoscători: pui morți de foame, câte doi într-o pungă!) se dădeau tot pe bon, și tot cu coadă. Evident, nu erai obligat să cumperi: atunci mâncai mai puțină carne în luna respectivă.Namalas Salaman
Mergeam cu tata pe strada si la un moment dat o saluta cu sarutmana pe una, cu naframa in cap si cu moaca de taranca parvenita. Il intreb stupefiat pe tata cine e asta si imi spune ca e o persoana foarte importanta, tragandu-mi cu ochiul si razand sarcastic, e vanzatoarea de la macelarie.Grigorica Ionel Mirel
Am o varsta in care acei ani de sfarsit de regim comunist i-am trait pe deplin constient de ceea ce era in jurul meu. An incercat in nenumarate randuri sa gasesc ceva pozitiv in acea vreme insa nu mi-a iesit. Toata lumea in comentariile de mai jos (ma refer la simpatizanti) a batut spre frigider. Nimeni nu a pomenit nimic despre cunoastere, despre perceptia a ceea ce te inconjura in afara de ceea ce ti se dadea dreptul sa simti. Nimeni nu a pomenit nimic despre conditia sociala a omului in societate. M-am nascut si am trait pana putin dupa caderea regimului respectiv in orasul Marasesti, judetul Vrancea. Degeaba aveai ceva mancare in frigider atata timp cat apa calda aveai doar doua ore pe saptamana – in cazul meu miercurea de la 18.00 la 20.00 – interval orar atribuit scarii mele de bloc. Se umplea cada cu apa si apoi, in ordinea marimii membrilor familiei se facea baie in aceeasi apa. Nimeni nu pomeneste despre ratiile orare de kilowati atribuite unui arondisment de cateva case sau apartamante. La fiecare 60 minute ultimile 10 – 15 minute energia se intrerupea intrucat se epuiza ratia orara, mai ales iarna. Apa rece era distribuita dimineata de la 06 la 08, sa se spele oamenii pe fata si pe dinti apoi era intrerupta deoarece se considera ca nu mai era nimeni acasa, de la 12 la 14 pentru cei care veneau de la scoala si de la 18 la 22 pentru ca se considera ca familia era oarecum prezenta acasa. Stie cineva ca pe langa acele cartele de alimente existau si cartelele pentru buteliile de gaz – una bucata pe luna la doua persoane – pentru care trebuia – in cazul nostru, patru persoane – sa mergem din doua in doua saptamani la primarie sa ne inscriem pe listele de asteptare si apoi in curtea C.A.P. -ului cu noaptea in cap in ziua desemnata pentru cumparare deoarece existau din aceia dintre antecomentatorii mei care se descurcau pe sub mana si vitregeau pe catre unii de acel drept mizer prin intermediul soferilor? Si lemne de foc pentru cei ce locuiau la case, si imbracaminte si incaltaminte identica pentru toti locuitorii unui oras, si aceeasi rabla numita masina pentru toata lumea, si aceleasi electrocasnice pentru toata lumea, si cate si mai cateOvidiu Martin Jurj
Până în 80, ba chiar până prin 83, erau de toate, abia după aia s-a nasolit, odată cu rambursarea datoriei externe. Și, cu unele excepții, în anii 70 produsele chiar erau bune și foarte bune, unele mai bune ca acuma. La grădi mâncam cea mai bună mâncare din lume. Iar alimentarele aveau tot ce îți doreai, se găseau fie în autoserire, la raft, fie la galantarul cu servire asisttă: mezeluri, brânzeturi, dulcețuri și gemuri de toate felurile, siropul “Laurul” era natural, la sticlă de sticlă, nu ca acuma. Îmi amintesc de brânza topită “Poiana” – mâncarea mea preferată; după 89 nu înțelegeam de ce o ciocolată primise numele acelei brânze topite. La mezeluri, îmi amintesc de cârnații “Plai” și de salamul de vară care era mult mai bun ca acuma, de cremvuștii delicioși, de parizerul splendid. Toate erau mult mai bune și nu aveau atâtea chimicale ca acum. Erau și dulciuri cât cuprinde. Napolitanele erau minunate, erau “Carmen” cu cremă de cacao și “Gigel” cu cremă de lămâie; le știu și pe alea nasoale ca scândura, dar alea au apărut mai târziu, abia în ultima parte a anilor 80. Îmi mai amintesc de biscuiții mei preferați “Voinicel”, de bomboanele cu cremă de marmeladă fabricate la Cibo Brașov sau de alea cu miere de la Kandia Timișoara, de bomboanele de pom (atunci nu erau de crăciun, erau de pom, fiindcă se puneam pe Pomul de Iarnă), de jeleurile din fructe și de atâtea și atâtea alte bunătăți. Cofetăriile erau pline de prăjituri delicioase și ieftine, tot plodul își putea permite să se îndoape, nu era sărăcie ca acuma; era “Boema” la 4,50 lei ceaușiști, tortuleț la 9 lei, rulou cu cremă roz de bezea la 1,50 lei, ecler la 2 lei, paharul de bragă era 55 de bani, iar del de oranjadă 1,60 lei. La patiserii de semenea erau bunătăți ieftine, pateuri cu brânză la 2 lei bucata, fantezie cu rahat la 1,50 lei, covrigi la 55 de bani, cornuri la 1,25 lei etc. Și erau o grămadă de produse de import, doar nu crede careva că România Socialistă numai exporta? Toată iarna erau fructe bune, se găseau banane, portocale și mandarine de la Moș Nicolae până la Moș Gerilă. Cel puțin în orașele mari sigur se găseau; poate la țară și în orașele mici să fi fost nasol. Îmi amintesc de conservele cu compoturi de ananas și de mandarine de prin China, apoi mai erau și ceva sucuri la conservă, tot din import, de gemul de coacăze din Uniunea Sovietică, de bomboanele cubaneze portocalii și verzi, de guma de mestecat din Polonia etc. Iar ciocolata chinezească era de mai multe feluri, era “Royal” în ambalaj roșu cu desen cu fagure, mai erau ciocolatele micuțe ambalate în staniol auriu, mai erau niște ciocolate mici cu ambalaje cu peștișori exotici și coloați, de făceam schimb de duble la școală pt. colecție. Și nu numai dulciuri se importau. Când erau copil, aveam pantofi din RDG, bascheți din China, care erau faini și cu talpă din cauciuc moale și elastică, nu ca porcăriile de azi de îți spargi capul cu ei; aveam treninguri, tricouri, maieuri etc. din bumbac 100% tot din China, scriam cu cerneală chinezeascăî “Hero”și cu stilouri chinezești “Hero” sau “Rainbow”, sau în clasa I aveam și din alea micuțe cu cap de pisică; aveam carioci din Cehoslovacia și Ungaria, creioane colorate din Cehoslovacia, ascuțitori din China, pixuri de 0.5 și mine de 0.5 din China, penar din China, ghiozdan din RDG etc. Și mărfurile erau bune, atunci prin grija Securității, Statul nu importa toate știfturile, ci numai lucruri bune, nu ca azi. Am și acum un capsator chinezesc perfect funcțional din epoca de aur. Plus că existau produsele străineze neoficiale, să zic așa; eu am avut noroc că m-am născut și am copilărit într-un oraș de frontieră; Aradul era la un pas de R.P. Ungară și la 2 pașid e RSF Iugoslavia; tot timpul se găseau pe la noi produse excelente aduse de acolo; când la noi era “Gumela” la 1,25 lei lama, o gumă de mestecat nasoală de te dureau fălcile de ea, și care se dezdulcea foarte repede, de la unguri se aduceau gume din alea rotunde superfaine și se vindeau la 2 lei bucata sau 8 lei setul de 4; iar dacă te duceai direct la autocare când veneau turiștii din Ungaria, luai la 5 lei 4 gume, de ieșeau la preț de “Gumela”, dar aveau cu totul altă calitate. Tot din Ungaria mâncam ciocolată, bomboane, caramele etc. Iar de la iugoslavi se aducea gumă tip țigaretă cu abțibilduri, sau era guma Casino, un pachet de 10 țigarete din gumă și era câte o carte de joc în fiecare pachet; și colecționam și mă ambiționam să strâng un set întreg de cărți de loc de la guma aia, făceam schimb de duble, triple etc. la școală cu alți copii, dar nu am reușit niciodată să strâng setul, fiindcă se tot repetau aceleași cărți, de nu mai aveam nici cu cine să le schimb etc. Și mai era și o gumă dreptunghiulară cu tatuaje temporare. Și toate gumele astea iugoslave țineau mult, rumegam câte o zi întreagă la una și toate făceau baloane cât capul meu de mari. Tot de la iugoslavi se mai aducea Eurocrem, un fel de Nutela la ambalaj mic de plastic, sucuri la pungă, din alea ce le înțepi cu paiul ca să bei din ele, iar delicatesa locului erau budincile de toate felurile, superfaine, nu ca Dr. Oetker de acuma. După ce m-am mutat în C-ța, deși venise penuria anilor 80, eu iar am avut parte de o grămadă de bunătățuri, de sucuri Schweppes și de caramele bestiale din Bulgaria, de gumă de mestecat și sucuri la cutie cu pai din Turcia, bomboane, ciocolată și tot felul de chestii de la copii care aveau părinții vaporeni etc. În reest, cu mâncarea n-am dus-o rău, că ai mei aveau relații peste tot și mereu am avut frigiderul plin cu de toate. Pâine la noi în C-ța era la discreție, e drept că uneori era coadă, dar se găsea și puteai cumpăra oricâtă; laptele era cartelat, aveam 2 litri pe săptămână; zahărul și uleiul erau de asemenea pe cartelă, dar atât; am stat și eu la coadă la “Frații Petreuș”, pt. altfel de carne, pt. cașcaval și alte alimente aveau ai mei relații și cumpărau la suprapreț, dar aveau de unde, că atunci retribuțiile erau mari în raport cu prețurile. Și la fel aveau toți ceilalți copii de la școală, știu asta fiindcă făceam schimb de sandwichuri între noi și toată lumea avea numai chestii faine, cașcaval, brânză topită, salam, parizer, șnițel etc. Plus țoale, blugi, adidași, tricouri cu formații, ceasuri cu melodii, și tot felul de alte accesorii faine, apoi muzică tot ce vrei, viniluri, casete, mai apoi din anii 80 încolo și casete video, odată cu apariția videoplayerelor etc. etc. Tot ce vrei găseai pe piața orașelor vestice, miliția nu făcea nimic, că și milițienii tot de acolo cumpărau; și de asemenea tot ce vrei găseai la C-ța, de la vaporeni. De toate am avut și la fel aveau toți copii de la școală, nu știu cine era în țara asta care cică ar fi dus-o rău și nu ar fi avut nimic. Poate la orfelinat și azil să fi fost rău, să se fi furat de la gura amărâților de acolo, sau la spitale – dar nu, la spitale nu prea cred, că am făcut hepatită în 87, când eram în clasa a VII-a, de la câmp, unde ne ducea la muncă patriotică toamna, și atunci am stat 3 săptămâni în spital, iar mâncarea a fost excelentă; tot spitalul mânca din ea, inclusiv doctorii și asistentele, nu doar bolnavii internați; poate dușmanii poporului la pușcărie să fi trăit rău și să fi făcut foamea, dar asta era normal, că erau pedepsiți. Prin urmare, eu nu am decât amintiri minunate din Epoca de Aur, cu adevărat am avut o copilărie fericită, îndestulată și lipsită de griji, de care mereu îmi amintesc cu drag și muțumesc din inimă Partidului pentru ea; dacă ar fi să pot să dau timpul înapoi și să schimb ceva, nu aș schimba absolut nimic. Am avut tot ce îmi trebuie, nu mi-a lipsit nimic. Nu știu de ce alții zic că nu au avut. E cum zicea și bunică-mea. “Statul are grijă de noi și ne dă tot ce ne trebuie. Ce nu ne dă, înseamnă că nu ne trebuie”. Și precis așa este. Acum e mult mai nasol, există atâția oameni amărăți, sub pragul sărăciei, copii care mănâncă pâine goală, dacă o au și pe aia, părinți fără serviciu și fără nicio perspectivă etc. Așa ceva nu era înainte. Prin grija Partidului și Statului, toată lumea avea casă, fie cu chirie mică, afordabilă, fie proprietate personală, tot omul muncii avea serviciu conform calificării, retribuție suficientă etc. Și de asta lumea era mult mai veselă și mai surâzătoare, nu vedeai în jur atâtea fețe posomorâte, abătute, triste, oropsite și pline de grija zilei de mâine ca acum.
Singurii oameni care încă regretă zilele de atunci sunt cei ca Ovidiu (ăla de mai sus): oamenii care au reușit numai prin pile și relații, ăia care știau pe cineva, care știa pe altcineva, care rezolva tot. De-aia regretă perioada aia, astăzi trebuie să muncești ca să ai ceva, nu să ȚI SE DEA și să ȚI SE FACĂ.
Leave a Reply