Amintiri din copilărie: chimicalele, produse sănătoase azi

Am văzut niște poze pe o pagină de facebook și mi-am adus aminte de niște produse din copilărie. Aud des oamenii oftând după produsele comuniste, de parcă erau cele mai sănătoase de pe planetă. Și totuși, avem amintiri plăcute cu porcăriile astea, pentru că ne aduc aminte de cea mai frumoasă perioadă, ne aduc aminte de copilărie. Nu, nu erau cele mai sănătoase, erau niște porcării pline de chimicale, făcute cu bani puțini pentru prostime.

Caramelele: bomboane lipicoase. Un desert prea dulce care ar putea foarte bine să înlocuiască și azi niște adezivi puternici. Spre exemplu, ar putea înlocui Corega cu succes. Dacă ai prins perioada, ții minte sigur cum se lipeau de măsele, de trebuia să te chinui vreo câteva minute bune ca să scapi de lipiciul ăla.

Guma Turbo: Cea mai proastă gumă posibilă, ținea aroma câteva minute, după care o aruncai. Cumpărai ca idiotul, doar ca să colecționezi abțibildurile. Dar, azi am odorizant cu aromă de gumă turbo. Și nu pentru că era o aromă faină, ci doar pentru că-mi aduce aminte de copilărie.

Guma Minti: o gumă puțin mai bună decât Turbo, care măcar avea ceva gust mentolat. De-aia ținea mai mult aroma.

Sucul Tang: o combinație de chimicale cu gust de fructe. Era cel mai bun înlocuitor de suc de pe vremea aia, până au apărut frații Micula cu Frutti Fresh și Adria. Era ceva mai scump, dar Tang avea totuși o aromă. Da, avea și chimicale cu sacul, dar cui îi păsa?

Șamponul din urzică: cred că se mai găsește și azi, e cel mai ieftin și mai prost șampon din raft. E cumpărat doar de nostalgicii care cred că are vreo treabă cu spălatul părului.

Biscuiți Puf: am găsit niște biscuiți din ăștia pe la un supermarket, au același gust ca și în copilărie. Parcă-s totuși ceva mai buni.

Bomboane CIP: niște bombonele saturate de zahăr, cu ceva coloranți și îndulcitori. Să nu credeți că erau naturale

Sifon: Practic, era apă de la robinet, în care se introducea dioxid de carbon industrial, din butelie. Era bun la orice ocazie: zi de naștere, nuntă, botez, pomană, pentru că mergea de minune la șpriț, băutura preferată a românilor. Nici acum nu înțeleg de ce ai îndoi vinul cu apă minerală.

Bonibon: bomboane din ciocolată, acoperite cu glazură. Zahăr și coloranți pentru prostime.

Finetti: cremă de ciocolată cu alune. Încă are gust bun, am mai găsit prin magazine.

Înghețată:  țin minte că se vindea la pachet (ca ăla de unt, avea chiar aceeași culoare), n-avea linguriță, nici cornet, și de obicei era aproape topită. Probabil n-avea chimicale, că n-avea timp să expire.

Eugenia: cea mai ieftină femeie, un biscuit cu cremă la mijloc. Probabil cea mai bună chestie de când eram copil, țin minte că biscuiții ăia nu prea se stricau, chiar dacă-i țineai mai mult timp. Doar se întăreau, dar încă puteai să-i mănânci, dacă aveai dinții sănătoși.

Glucoză: nu țin minte să arate așa, la cutie, dar țin minte că era tare ca un bolovan.

Pufarine: orez expandat, acoperit de o glazură ciudată cu aromă de fructe. Chimicale, dar erau preferatele copiilor.