Educația și formarea unui om pornește încă din primii ani de viață. Iar un copil nu va uita niciodată o nebună cu ochii bulbucați care țipă la ei încontinuu. Nu, nu există “am avut o zi proastă” ca educatoare. Nu există “m-am certat cu bărbatul”, nu există “nu mă satisface bărbatul”, nu există “am probleme medicale”, apoi vin la clasă ca să țip la copii. Unii nu-și vor reveni niciodată din șocul ăsta, unii poate au norocul să uite, alții vor avea nevoie de ceva ajutor psihologic.
“You can’t fix crazy” era o frază dintr-un serial, care se aplică foarte bine în problema asta. Nu poți repara un om bolnav psihic, indiferent cât de multe pastile pompezi în el. Omul nebun ar trebui să aibă propriul lui loc de 3×3 metri, cu pardoseală, tavan și pereți acoperiți cu un strat uniform de burete moale. Educatorii ca nebuna din articolul ăsta n-au ce căuta în libertate, darămite în învățământ, mai ales în învățământul primar, acolo unde formezi caractere, acolo unde puii ăia de om te văd ca pe un super-om. Nu reziști psihic, lasă locul altcuiva. Nu te obligă nimeni să te faci educatoare.
Pur și simplu mi s-a făcut o greață ascultând discuția, o greață pe care nu o tai nici cu un kilogram de lămâi. Iar dacă privesc fața bulbucată a respectivei, dacă mă gândesc că e în sistem de 16 ani, mi se zburlește părul din cap. Și abia m-am tuns.
Leave a Reply