La câteva ore de când am publicat articolul despre card am fost contactat telefonic de o domnișoară. Deja mă gândeam că e iar vreun consultant “financiar” care vrea să-mi prezinte o nouă schemă Forex nemaiîntâlnită, din care poți face zeci de mii de euro. De fapt, domnișoara era de la Raiffeisen: “Bună ziua, vă contactăm în legătură cu articolul de pe blog!”.
“Hait, îmi zic în gând”, cred că e vreo glumă. De fapt, nu era, cineva chiar citise articolul de pe blog și era interesată dacă totul a fost în regulă și dacă s-a rezolvat problema.
Nu știu ce să zic, dacă nici asta nu e exemplu de Social Media făcut bine, nu știu care mai e. În afară de problema cardului n-am avut niciodată probleme cu Raiffeisen, iar tipele de acolo au fost întotdeauna drăguțe, chiar și cele care abia erau angajate și teoretic n-aveau experiență. Deci măcar la partea asta stau bine, ei măcar răspund și se interesează de problemele avute cu banca. Și nu, n-am pile la ei.
În altă ordine de idei, RATBV-ul a închis de ceva timp pagina de facebook, ca să nu se mai plângă clienții. Păi ce, nu mai bine trimitem plângerile în plic cu Poșta Română, cu confirmare de primire? Ce atâta Social Media, ce atâta agitație?
Marius says
M-au sunat si pe mine ING-ul sa-mi zica de sanatate. Asta prima data… a 2 a oara cand le-am injurat comisioanele… nici naiba n-a mai dat niciun semn de viata :)
Victor Badoiu says
Cred că orice bancă are niște comisioane nesimțite. Eu nici n-aș avea vreo treabă cu băncile, dacă mi-ar da ăștia salariu în pungă :D