Leapşa-Ce am agăţat de oglinda retrovizoare?
Am primit o leapşă de la cipoc. M-a nimerit bine, ştiind că am maşină. Mă rog, o dacie, care nu e chiar o maşină în adevăratul sens al cuvântului. Păi…
Am primit o leapşă de la cipoc. M-a nimerit bine, ştiind că am maşină. Mă rog, o dacie, care nu e chiar o maşină în adevăratul sens al cuvântului. Păi…
Am ales să scriu titlul cu doi de r inspirat de Arhi, după ce am păţit astăzi.
Rromânii sunt acei români care au furtul, prostia şi manelele în sânge. Îi ştiţi prea bine, sunt peste tot. Ca animalele, aceste subspecii umane îşi pierd puţina raţiune avută, după ce dau pe gât puţine/mai multe pahare de alcool. Nu mai gândesc cu singurul neuron, şi au instincte animalice: să bea cât mai mult, să se pişe pe unde apucă şi eventual să se facă de râs.
Azi dimineaţă am avut puţină treabă cu şcoala. De fapt şcoala a avut cu mine. Am trecut impasibil pe lângă mândra mea dacie din parcare. Mă grăbeam.
La întoarcere am observat că ceva e în neregulă cu maşina. Lipsea ceva, iar lângă maşină era nişte zăpadă galbenă. (more…)
În vremuri de criză, Dacia iese la atacat maşini germane SH la care taxa e triplă cu o nouă ofertă: cumperi un Logan şi poţi primi încă unul la tombolă!…
Toată lumea tânjeşte după o noua maşină. Mai ales cei care în prezent au o Dacie sau orice alt vehicul de transportat persoane care NU se numeşte maşină. Tot căutând pe internet am dat de părerile unor şoferi referitoare la maşinile pe care le au în prezent în „dotare”. Maşini mai scumpe, mai ieftine, româneşti, străine, toate au ceva care trebuie să te enerveze. Poate aşa sunt făcute ele, poate aşa ajung ele să facă după câţiva km pe pământ neaoş. Într-un articol intitulat „Fă-ţi maşina de ruşine” de pe site-ul traficul.org utilizatorii spun:
MoFo:
Fosta mea masina a fost un Nissan Almera – 2003 – 1.8 Benzina, 120 de cai parca.
Stiu … acum multi va ganditi ce este si cum arata un Nissan Almera … In esenta este o masina absolut invizibila … nu are absolut nimik special … este doar o bucata de metal cu roti.
Parti misto ale masinii:
Motorul:
Consum in oras 12 – 14 ….
La 60.000 de km masina se comporta deja cam ca o Fripteuza … consuma 1 Litru de ulei la 1000 de KM …. in esenta daca plecam la drum lung … avem un bidon de ulei la mine
si o punga de cartofi sa fie treaba clara.
Susupensie:
Avea o suspensie foarte ciudata …. simteai toate gropile in rinichi dar nu era SPORT … in curbe cam cadeai din masina …. ciudat.
Troncanea ceva in bord de cand am luat-o …. mai exact era AIRBAG-ul din partea dreapta …. asa ca ii avertizam pe toti cand se suiau in masina ” BAH ! in caz de accident fereste capu ca s-ar putea sa sara airbagul invers”. NU am reparat-o pentru ca mi-au zis de la Nissan ca s-ar putea sa sara cand desfac bordul … si eu tin la mecla mea … asa ca am renuntat … si am folosit solutia universala anti-troncanit … MUZICA MAI TARE.
Cum vine frigul, cum crapă totul în ea, tuşeşte şi se zbate ca o babă hodorogită pe patul de moarte. Cum atinge puţin cu roata de frig, cum clachează şi…
Na, ca am trăit s-o văd şi pe asta: Dacia Logan MCV modificată pentru a servi drept ambulanţă. Prin definiţie un vehicul cu multiple întrebuinţări, Logan MCV este adaptat după…
Nu e vorba despre Dacia mea veche de când lumea. E vorba despre toate daciile din România. După ce am păţit-o pe propria piele cu dacia asta nenorocită, şi după ce am văzut ştirea de pe PROTV mă gândesc serios să nu mai circul cu jegul ăsta pe drumuri. Pericol public nu alta. O grămadă (more…)