Cum vine frigul, cum crapă totul în ea, tuşeşte şi se zbate ca o babă hodorogită pe patul de moarte. Cum atinge puţin cu roata de frig, cum clachează şi trebuie rugată frumos să se mişte ca fata virgină la prima noapte de dragoste.
Ce amintiri frumoase am cu maşina asta. Împotmolit în noroi, departe de orice civilizaţie, fără semnal la mobil, în pantaloni scurţi şi albi, cu motorul fierbând de la atâtea urcuşuri şi coborâşuri cu viteza a I-a…Înzăpezit în troiene de aproape juma de metru, fără lanţuri şi fără lopată… normal şi fără nisip pentru că aşa se cade.
Tot nu m-am învăţat… încă nu mi-am luat lopată şi nisip. Dacă mă vedeţi împingând o dacie albastră prin Braşov, daţi şi voi o mână de ajutor, nu staţi pe margine prăpădindu-vă de râs…
Care dintre voi aveţi maşini străine şi aveti atâtea amintiri frumoase cu o maşină?
Leave a Reply