Cassa Loco – Am timp
Dap, refrenul mă obsedează : Via Sebi
Dap, refrenul mă obsedează : Via Sebi
Acum vreo două seri am urmărit filmul The boy in the striped pyjamas, o dramă a cărei acţiune se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial. Bruno, fiul unui…
Astăzi a fost o zi interesantă. Am pregătit un tort rapid pentru ziua de naştere a unei cunoştinţe, şi am vizitat expoziţia de reptile de la Braşov.
Poze am destule însă aştept până ajung acasă. Acolo am fotoşopu şi banda largă. Aşa că, dacă sunteţi interesaţi puteţi afla că expoziţia mai e deschisă între orele 10 şi 20.30 toată săptămâna, lângă patinoarul Olimpia (str George Coşbuc numărul 2).
Dacă nu cunoaşteţi locaţia, intraţi pe norc.ro sau întrebaţi o babă.
Aşa că dacă sunteţi din Braşov şi nu aveţi idei pentru cadoul de 8 martie, aveţi prilejul de a vă întâlni, separaţi doar de un geam ordinar, cu multe reptile pe care le puteaţi vedea doar la televizor. Biletele costă şase (dar nu cai fromoşi) lei pentru adulţi şi patru lei pentru copii. Printre exponate se află şi o cobră sud-africană albinoasă, mai existând (în afară de ăsta normal) doar un exemplar în Europa, prin Elveţia.
Bine, deja sună a reclamă, recunosc am primit vreo 4 milioane şi un caiman. Are pielea cam tare, nu merge nici de-o ciorbă. Probabil am luat ţeapă.
Uite şi pozele:
Mai multe poze data viitoare.
Pentru mama dacă mă citeşte: stai liniştită, tipul de acolo a zis că rana (more…)
O familie din Japonia şi-a antrenat pinguinul ca să meargă în fiecare zi la piaţă şi să cumpere peşte în rucsac. (more…)
Momentan nişte fotografii teaser, în care nu ştim momentan dacă e Noua Dacie SUV, sau modelul Coupe. Poate îndrăznesc să visez, dar parcă arată a maşină nemţească. Poate chiar Scirocco?
Având blocuri optice cu tehnoloogie LED, frâne Brembo şi jante aliaj, modelul prezentat în fotografii se anunţă a fi prezentat la Salonul Auto 2009 din Geneva.
Mai multe poze mai jos: (more…)
În sfârşit avem şi în Bucureşti Bird’s Eye, alternativa Microsoft la Google Street View (de fapt la norc, că cei de la google sunt cam leneşi). Bine, nu se compară, dar parcă e mai mişto bird’s eye prin simplul motiv că poţi vedea toată zona şi nu doar o stradă. Sau dacă se puteau combina cele două iar rezultatul să fie un tur interactiv al Capitalei (zbor printre clădiri, chestii 3d, vise).
Un mic screenshot: (more…)