Utilizator de Android şi Iphone 5

Zilele trecute am prins un iphone 5 şi m-am jucat puţin cu el.  De doi ani şi ceva mă joc cu androide, am zis să-l testez înainte să-mi dau cu părerea.

Băi, e mic. Mic şi subţire, şi al naibii de frumos. Am încercat câteva aplicaţii, printre care facebook şi ceva aplicaţie pentru fete cu o pisică ce trebuia îngrijită şi spălată pe dinţi. Ideea e că nu mă aşteptam să se deschidă chiar atât de repede. Punctez şi camera, care s-a comportat neaşteptat de bine, trăgând poze în rafală. Pe lumină pozele au ieşit superbe, pe întuneric mai e loc de îmbunătăţit.

Până la urmă asta vreau eu de la un telefon: să nu se blocheze când mi-e lumea mai dragă şi să MEARGĂ. Să-l pot folosi ca un TELEFON, când vreau eu, nu când vrea el. De ce insist pe aspectul ăsta? Poate pentru că după doi ani de folosire a unui HTC Wildfire, care îngheţa şi răspundea cu două zile întârziere, mi-am dat seama că există şi altceva. Acum am un Samsung Galaxy S Advance, care mi-a reamintit bucuria de a avea un telefon căruia îi pică semnalul când are el chef. Ah, vrei să dai un telefon important? Neah, dă-i restart ca să-l poţi folosi, pentru că interlocutorul nu te aude.

Evident, iphone are şi minusurile lui. Preţul e (more…)

Comments Off on Utilizator de Android şi Iphone 5

Apple’s iSnort

O aplicaţie creată special pentru toţi cei care simt nevoia, dar nu au cu ce. Gata, m-a convins îmi iau iPhone.

Mutule priveşte si învaţă. (more…)

Comments Off on Apple’s iSnort

Aifon

Nici nu a apărut bine şi românii deja se întrec să-l achiziţioneze. Nu cred că vor folosi toate funcţiile telefonului ci îl achiziţionează pentru că „dă bine”. În imaginea de…

Comments Off on Aifon

Iphone 3g la orange

Aflăm de la orange.ro că peste 2 zile bagă IPHONE. Mai ţineţi minte cozile alea de la alimentară de dinainte de 89? Eu nu mi le amintesc pentru că eram prea tânăr, dar le-am văzut pe la televizor! Toată lumea aştepta cu înfrigurare să „bage pui la alimentară”! Ei bine aşa va fi şi la lansarea Iphone în România.

Cu o cameră de 2 Megapixeli  şi cu o memorie de 8 sau 16 Gb, în funcţie de model, Iphone 3G se anunţă deja o afacere bănoasă. Plus GPS, bluetooth şi Wi-Fi (802.11b/g).

Pe data de 22 august, la ora 00:00, Orange va deschide simultan porţile a 6 magazine Orange din ţară, unde clienţii Orange sunt aşteptaţi sa ia parte la lansarea oficială a iPhone: Orange concept store din Bucureşti şi magazinele Orange din Iaşi (Bd. Anastasie Panu), Cluj (Bd. 21 Decembrie), Braşov (St. Mureşenilor), Timişoara (Bd. Republicii) şi Constanţa (Şos. Ştefan cel Mare).

Braşoveni, păzea că vine! La miezul nopţii nu cumva să dormiţi! Ştiu cel puţin un coleg de facultate care sigur va fi prezent la lansare.

La cât de lăudat e telefonul ăsta parca mi-aş lua şi eu unul!

Cei de la Hotnews.ro ne spun şi preţul: (more…)

3 Comments