HP, o nevastă tânără, dar mofturoasă

Acum vreo doi ani am divorţat de vechea Lexmark în favoarea uneia mai tinere: HP Photosmart C5280. Mai bogată şi mai frumoasă, aceasta promitea un trai fericit până la adânci bătrâneţi. Nu a fost aşa, din cauza firii vulcanice şi a crizelor din ce în ce mai dese.

Mai întâi a început să facă  zgomot din orice: imprimare, ieşire cu băieţii la o bere, ca să nu mai vorbesc de ce ar fi trebuit să facă în calitate de soţie. Mâncare nici nu se pune vorba, mănânc mâncare făcută de mine la cuptorul cu microunde.

Apoi s-a îmbolnăvit: un cartuş a cedat din cauza stresului, şi a avut nevoie urgentă de transplant. Un transplant cam scump zic eu,  120 RON la timpul lui. Am strâns banii şi cu inima strânsă am făcut transplantul. Corpul l-a respins, iar acum trăieşte doar cu un singur cartuş. De atunci viaţa s-a transformat în coşmar: huruie toată ziua, nu mai e fata tânără de altădată cu zâmbetul care m-a cucerit. S-a lenevit, are impresia că munceşte prea mult. De fapt stă prea mult degeaba.

E doar o fată bătrână care ocupă spaţiul de pe birou degeaba. Scannerul funcţionează, însă din cauza acelui cartuş care nu a putut fi transplantat, nu pot folosi panoul principal. Adică, nu tu xerox, nu tu imprimare fotografii, nu tu … Plus că am impresia că m-a cam înşelat cu un (more…)

10 Comments