Ieri scriam ca omul la calculator, storcându-mi creierii pentru un nou articol, în loc să citesc pentru restanţa păcătoasă pe care o aveam de dat. Deodată urechile mi-au fost cutremurate de o melodie care se auzea din altă cameră. Ştiţi cum e prin filmele de groază, când ai impresia că nebunul e în spatele tău la fiecare pas pe care-l faci. Aşa aveam şi eu impresia că acel zgomot (că nu poate fi numit melodie) mă urmărea. Am dat muzica de la calculator mai încet şi am ascultat. Da, era o manea şi se auzea de la televizor. La PROTV, unde altundeva, se difuza filmul Poveste de cartier, cu Floriiiiiiiiinnn Călinescuuuuuu, Copilul de Aur, Argint sau naiba mai ştie ce metal semi-preţios, Ţociu şi Palade, la fel de inspizi ca pe vremuri.
Ţin minte că acum câteva luni, din lipsă de ocupaţie, am vizionat filmul ăsta pe calculator. Naiba ştia că în rolul principal era Copilul? Noroc că pe calculator puteai sări peste scenele în care cei 2 cântăcioşi ( (c) Cârcotaşii) se strofocau să ne încânte cu trilurile lor.L-am urmărit până la capăt totuşi, regretând această decizie mai târziu. Mă mai ridicam din pat doar când trebuia să dau filmul cu 3-4 minute înainte, după momentul artistic inegalabil al celor 2 „artişti”.
Sărind peste scenele acestea filmul părea mai mult o telenovelă. Ăla fură, Călinescu e un gangster manelist, celălalt fură şi omoară, recuperatori, radio-pirat cu manele, şmecheraşi, prostituate, proşti, într-un singur cuvânt: cartier-bucureştean-rău-famat! Tot n-am înţeles de ce „eroii” principali trebuiau musai să recite câte o piesă, exact în momentul cel mai neprielnic: când avea duşmanii pe urmele lor.
De remarcat faptul că personajele ştiau cine a fost Da Vinci (cultură domne).
Pe scurt ingredientele de succes: dragoste (şi sex normal), manele, crime, gangsteri, urmăriri cu maşina, poliţişti băgăcioşi şi puţină comedie asigurată de marii comedianţi ai României.
Nu mă îndoiesc de faptul că filmul a avut succes la public. Toate televiziunile mari ştiu că maneaua vinde bine. De-aia în fiecare revelion nu mă uit la televizor.
P.S. : Pentru că nu am găsit nicio parte din film care să nu conţină vreun fragment de lălăieli (nici măcar în trailerul oficial), vă invit (dacă doriţi exemplificare) să căutaţi pe youtube: Poveste de Cartier. Conştiinţa nu mă lasă să inserez asemenea videoclipuri în acest blog. Dă eroare şi se restartează!
Leave a Reply