După lupte seculare (care au durat numai câteva săptămâni, parafrazând) au catadicsit administratorii de la cămin să ne dea şi nouă o porţie de internet. Sper să nu mă bucur prea devreme, aşa că scriu şi eu pe blog când pot, pentru că nu se ştie când ne taie iar porţia.
Bun, a venit netul, bucuria mea. Dar cu ce limitări? N-am voie pe 220.ro, n-am voie youtube.com, n-am voie torrente, n-am voie pe pagini porno (asta din întâmplare am descoperit-o :) ), dar după cum ne-au obişnuit românii, treaba se face doar ca să fie făcută. Site-urile de mai sus înţeleg de ce trebuie să fie blocate (ca să avem toţi acces la internet, nu numai cei mai rapizi), dar cu visurât ce-aţi avut ? Pe el de ce dracu’ l-aţi cenzurat?
Pagina respectivă conţine caracterele xxx în adresă (vezi mai jos), iar cei care au realizat filtrul au considerat că acele caractere sunt improprii unei adrese decente de internet.
Bun, deci nu pot citi povestirea până la capăt. Aştept modemul wireless de la Vodafone, apoi ne mai auzim. Dacă o să-mi interzică accesul pe wordpress.com mă urc pe cămin şi protestez. Ce dracu, numai profesorii să facă grevă pe 18?
lucianstanciu says
Uite povestea, adica eipsodul aici>
Am plecat doar spre seară din locuinţa părinţilor mei! Am ales să mai petrec o zi doar în compania Crisitnei şi am făcut sex pe săturate. Cred că era vorba de o încercare de evadare a mea dintre gândurile care nu-mi dădeau pace. Cum începeam să nu am o activitate, să nu am nimic frumos cu ce să-mi ocup minte,a cum venea, precum un spectru, întrebarea: “Sunt Dumnezeu?”
Spre seară ne-am urcat amândoi în maşină şi am plecat din nou spre Austria! Mi-era, trebuie să recunosc, dor de Diana, dar în mintea mea perversă mă bucuram de faptul că o redescoperisem pe Cristina! Pe drum am discutat pe larg despre cadoul pe care mi-l făcuse ea, mai demult, la rugămintea Dianei. Am aflat că, de fapt, ea îl considera un cadou pe care şi-l făcuse ei personal! Femeia asta era îndrăgostită de mine de multă vreme, cel puţin aşa susţinea.
– Păcat că nu trăieşte încă Florin, că ţi-ar fi confirmat! Ştii cât de în limbă era după mine! Am fost de acord să mă culc cu el doar după ce mi-a promis că-mi va face lipeala cu tine!Tu erai doar cu Diana în minte! Habar nu ai câte femei ai pierdut, câte s-ar fi culcat cu tine doar dacă ai fi ridicat din sprânceană către ele! Era chiar o competiţie, între noi, muritoarele de rând, inferioarele zeiţei Diana, care pune mâna prima pe tine! Am câştigat, dar, din păcate, nu am avut cui să mă laud cu victoria! Şi, culmea e că am câştigat cu ajutorul zeităţii, sper că pricepi ghilimelele!
– Cristina, tu ai ceva personal cu Diana?
– Nu, doar că nu o suport! Atât de cu nasul pe sus, atât de preţioasă! Ea, cu prietenul ei de pe la mama dracului, ea cea după care erau toţi picaţi în cap, ea cea care era de neatins! Am apreciat-o doar când, tot cu aerul ei de superioritate m-a sunat şi m-a rugat să te rezolv! Stai să vezi tu, în alte condiţii, ce-ar fi ieşit de aici!
– Ţi-am spus că Andrei trăieşte?
– Andrei, prietenul celebru?
– Da, acel Andrei!
– Cum? Şi staţi toţi trei? Menages a trois?
– Deci îţi povestisem chiar când am reapărut, dar probabil ai uitat! Nu, nu avem menage a trois, o să vezi, ăla e un fel de legumă, de când a tras cu pistolul în mine şi a văzut că nu am murit!
– Facem pariu că, pe când ajungem, vei vedea că Diana s-a cuplat din nou cu el?
– Acum, ce faci, eşti vizionară? De unde ştii?
– Ştiu, pentru că sunt femeie! Şi pentru că, fac pariu că figura de sfântă a Dianei ascunde de fapt o mai mică sau mai mare curvă! Apropos! Am şi eu o rugăminte! Hai să oprim undeva şi să mai avem o noapte a noastră, doar a noastră, că după ce ajungem nu ştiu ce va mai fi!
Spunând asta mi-a pus tandru mâna direct pe pantaloni! Inutil să vă spun că imediat a dat viaţă chestiei pe care o credeam stoarsă de-a binelea! Gândul mi-a plăcut, aşa că am oprit pe malul Balatonului, unde am ales un hotel de lux pentru o noapte care, până dimineaţa avea să-mi aducă mai multe clarificări decât aşteptam!
Scris de Lucian Stanciu
Admin says
mersi mult. abia astept sa vad cum se termina.
luanar says
Pe bune, ii compatimesc pe caministi la chestia asta. Nu am stat niciodata in camin, atat din motive obiective – am facultatea in orasul meu, cat si subiective – igiena, privacy (!) una-alta.
Sa dai internet si sa il limitezi in halul e ca si cum ai da televiziune – dar numai doua ore pe zi, si numai cu Basescu, if you catch my drift. Faci o treaba buna si o investitie, sau consitionezi altfel accesul, nu le am cu astea. DAR ma gandesc, daca au facut o investitie de TZ shpe mii de lei, nu pot sa mai puna un pic sa o faCA CAlumea. Astea sunt frustrari de ale mele, ma rog :D
In netul wireless de aici de la universitate (adica in toate campusurile si caminele alea putine cate sunt) nu iti restrictioneaza nimeni YouTube – dimpotriva, e folosit ca material educational pe ici pe colo, nici bloguri, viteza e decenta si accesul se face pe baza contului si pinului de student. In salile de clasa, nu prea ai acces la net, si e logic (ai numai prin broadband).
Partea naspa e ca te cam obisnuiesti sa ai…asa ca atunci cand ma intorc, poate intru in sevraj :)) Sau au bagat astia wireless moka prin T si eu nu stiu? :))
Ivy says
Ce măi lasa-i să faca greva :) doamne ajută:P
Admin says
internet wireless moca e prin parcul de la Hidro (aăa am auzit, nu am testat).
in corpul T nu cred să fi băgat aăa ceva. poate peste vreo x ani de zile (x variind de la 10 la infinit). :)
LE: Nu merge logarea pe unele pagini ca de ex: vodafone, fungift.ro, banipepost.com, etc….
măcar e gratuit…
Mladin Adrian says
noah las k nu ii bai ca nu merge visurat ca si asa nu imi trebuie dar totusi…. ftp nimic, trilulilu deloc, youtube la fel, messu pica prea des sa poti sta online, asta e viata……
cipoc says
nelimitate, esti din iasi?:D
Admin says
nu, din braşov… de ce? acelaşi lucru e şi prin Iaşi?
cipoc says
exact:P
Admin says
funny stuff: comentariul meu precedent (de la articolul acesta) era cu numărul 666. Must be my lucky number!