Fă-mă doamne neamţ!

Ca să nu-i mai aud pe ăştia.  Unii fură, alţii au nevoie urgentă de medicamente.

Un singur lucru mai vreau: o amendă grasă aplicată artiştilor tuciurii. Că oricum impozite nu plătesc, de plagiat, plagiază. Dar, până la urmă ce folos? O amendă (more…)

6 Comments

Carrefour şi procesorul de 900 de giga

12-01-09_1524
Ieri am fost ca tot omul în Carrefour,  să-mi cumpăr cele necesare : bere, iaurt, hârtie igienică :). Combinaţia mortală!

Ca tot pasionatul de calculatoare, un singur raion mi-a făcut cu ochiul : cel în care stăteau frumos aranjate, ele. Laptopurile. Care mai mici, care mai mari. Am găsit şi ce mă interesa pe mine, un laptop Asus EEE PC cu HDD de 160 de GB, 1024 de RAM parcă şi un procesor de 900 de gigaherţi. ??? Hăăăă… a apărut şi nu ştiam eu?

Bineînţeles că jegul de telefon cu care am făcut poza  nu  ştia rezoluţii prea mari aşa că, poza, din păcate, e  neclară (poate o prelucraţi voi, că eu nu am cu ce aici la cămin). Cei care ştiu la ce mă refer, pot observa în poza de mai sus (daţi click pentru mărire) că e un GHZ clar ca lumina zilei  lângă 900 şi nicidecum MHZ cum ar fi normal.

E doar o greşeală, ar putea spune unii. O simplă greşeală, o eroare de calculator. Dar nu e singura. Pe partea cealaltă a standului (cum intri în Carrefour, pe dreapta) era un laptop puţin mai slăbuţ: 18,7 GIGAHERTZI :)) . Da, am pus corect virgula. Şi tocmai când mă pregăteam să imortalizez încă o gafă, apare  EL. Adică vânzătorul, sau naiba mai ştie ce era EL pe acolo. Mi-a spus răspicat că n-am voie să fotografiez în incinta magazinului. Normal că l-am întrebat de ce. Răspunsul m-a dat pe spate:

„Secrete. Puteţi fi acuzat de spionaj.” E, hait, cine ştie ce bombă nucleară fabrică ăştia pe aici şi eu nu ştiu. „Dacă vă văd cei de la Pază pe cameră vă opresc. Şi fiţi sigur că (more…)

21 Comments

Poliţiştii noştrii ca ai lor

Aţi văzut cumva filmul White Chicks ( sau în traducerea celor de la PROTV- Puicuţe cu cocoşel) ?

Poliţistul român a primit tot felul de apelative de prin ’89 până azi: garcea, şpăgar, incult. Totuşi nimeni nu poate nega ingenuitatea poliţaiului român, felul în care reuşeşte el să te surprindă, să te lase cu gura căscată.

Vorbeam de fapt (more…)

10 Comments