VictorBlog

Blog din Braşov

  • Home
  • Despre
    • Politică de confidențialitate
    • Fisiere cookie
  • Bannere
  • Optimizare blog
  • Download
  • Shop
    • Cart
    • Checkout
    • My account

Carrefour şi procesorul de 900 de giga

13 January 2009 de Victor Badoiu 21 Comments

12-01-09_1524
Ieri am fost ca tot omul în Carrefour,  să-mi cumpăr cele necesare : bere, iaurt, hârtie igienică :). Combinaţia mortală!

Ca tot pasionatul de calculatoare, un singur raion mi-a făcut cu ochiul : cel în care stăteau frumos aranjate, ele. Laptopurile. Care mai mici, care mai mari. Am găsit şi ce mă interesa pe mine, un laptop Asus EEE PC cu HDD de 160 de GB, 1024 de RAM parcă şi un procesor de 900 de gigaherţi. ??? Hăăăă… a apărut şi nu ştiam eu?

Bineînţeles că jegul de telefon cu care am făcut poza  nu  ştia rezoluţii prea mari aşa că, poza, din păcate, e  neclară (poate o prelucraţi voi, că eu nu am cu ce aici la cămin). Cei care ştiu la ce mă refer, pot observa în poza de mai sus (daţi click pentru mărire) că e un GHZ clar ca lumina zilei  lângă 900 şi nicidecum MHZ cum ar fi normal.

E doar o greşeală, ar putea spune unii. O simplă greşeală, o eroare de calculator. Dar nu e singura. Pe partea cealaltă a standului (cum intri în Carrefour, pe dreapta) era un laptop puţin mai slăbuţ: 18,7 GIGAHERTZI :)) . Da, am pus corect virgula. Şi tocmai când mă pregăteam să imortalizez încă o gafă, apare  EL. Adică vânzătorul, sau naiba mai ştie ce era EL pe acolo. Mi-a spus răspicat că n-am voie să fotografiez în incinta magazinului. Normal că l-am întrebat de ce. Răspunsul m-a dat pe spate:

„Secrete. Puteţi fi acuzat de spionaj.” E, hait, cine ştie ce bombă nucleară fabrică ăştia pe aici şi eu nu ştiu. „Dacă vă văd cei de la Pază pe cameră vă opresc. Şi fiţi sigur că vă vor vedea”. Dovada irefutabilă că Securitatea încă există. Şi ce-mi vor face? Îmi confiscă telefonul şi mă fac ţigan împuţit (pentru cei care nu ştiu mă refer aici la Băsescu). Eu îi spun gigelului în roşu că au nişte erori pe etichetele afişate pe laptopuri. Îi spun de procesorul de 18, 7 giga. El îmi răspunde sec că de fapt e de 1,87 Ghz. Ete, na, nu ştiam :)

Apoi i-am explicat că nu scrie nicăieri că e interzis fotografiatul. Îmi răspunde că e afişăt la ieşiri. Păi la ce naiba îmi trebuie mie să fie afişat la ieşiri. Mie îmi trebuie la intrare. Mă rog, am ieşit din magazin şi am văzut şi afişul cu „Nu fotografiaţi”. Era lipit într-adevăr unde trebuia la intrare. Dar pe partea blocată a intrării, pe partea prin care nu intra nimeni. Din nou fac apel la cei care ştiu cum e amplasat Carrefour Braşov.

N-am apucat să fac poza pentru că vorba lor: secrete. Spionaje, alea alea. Dar, vă rog pe voi care aveţi aparate mai „jmechere” ca al meu să treceţi în vizită pe la Carrefour Braşov şi să faceţi cele două poze. Promit că vă dau link. :D

Şi nu e prima oară când greşesc „regeşte”. Acum m-am prins de ce nu ai voie să fotografiezi în Carrefour. Ca să nu îi prinzi cu pantalonii-n vine.

Tagged With: 900 de giga, brasov, carrefour, fotografiatul interzis, poze, procesor ultra

« Poliţiştii noştrii ca ai lor
Fă-mă doamne neamţ! »

Comments

  1. dutu says

    13 January 2009 at 09:07

    teroristule.acum o sa te trezesti cu serviciul secret de la carrefour la usa.oricum,tu ai vazut ce paza au aia acolo?sunt pusi de forma.eu am plecat odata cu cosul plin fara sa platesc(aveam ceva treaba pe la magazinasele de pe acolo si am uitat sa mai trec pe la casa)si nu m-a intrebat nimeni de sanatate(dupa ce mi-am dat seama ca nu platisem,eram prin parcare,m-am intors la casa sa achit)

    Reply
  2. cipoc says

    13 January 2009 at 10:09

    si eu iti faceam la fel daca te prindeam pe tarlaua mea:))
    putea sa bage ala un motiv mai putin haios ca sincer asta cu secrete m`o dat pe spate:))

    Reply
  3. victorblog says

    13 January 2009 at 10:30

    @dutu: oare e rău la Guantanamo?
    Oricum tare faza pe care ai spus-o tu. Bravo ţie că te-ai întors să achiţi.
    @cipoc: problema lor e că nu au afişat decât într-un singur loc că fotografiatul e interzis. Până şi la muzee în care chiar sunt obiecte secrete ai voie să filmezi. Contra cost, evident, dar ţi se spune de la intrare pe un afiş maaare!

    Reply
  4. cipoc says

    13 January 2009 at 10:54

    nu prea ai voie sa faci locuri in locuri private pana la urma.
    fii si tu mai discret, vrei sa te invat eu cum sa faci?uita`te pe la mine sa vezi ce poze din unghiuri imposibile am

    Reply
  5. qwerty says

    13 January 2009 at 11:32

    acu vreo cativa ani buni cand eram pe la liceu si se deschise pt prima oara carrefour Brasov, am patit una si mai penala. Paznicul la intrare ne obligase pe mine si inca doi prieteni sa ii aratam portofelele sa vada daca avem bani ca sa ne lase sa intram…probabil aveam fatza de infractori… :lol:

    Reply
  6. brontozaurel says

    13 January 2009 at 11:34

    ah, but it’s such a pity… gafele super/ hipermarketurilor ma fac mereu sa rad cu lacrimi… nu mai puteam de burta cand am vazut aia cu “papauci” :lol:

    @qwerty: asta imi aminteste de un coleg de-al meu de la Poli… mereu se luau cei de la securitate din Carrefour Orhideea de el… ba sa le arate portmoneu, ba sa-i controleze buzunarele…

    Reply
  7. victorblog says

    13 January 2009 at 11:38

    @cipoc: unghiurile ca unghiurile da’ tu nu vezi ce jaf de telefon am? Măcar dacă aveam şi eu unul cu zoom optic (un n95, de exemplu) :)
    Nu cred că e loc privat atâta timp cât sunt o grămadă de oameni pe acolo.
    Apropo ce telefon ai? Ştiu că are 2mpx.
    @qwerty: era mişto dacă şi filmai. Acum câţi ani (că nu ştiu când s-a deschis). Dacă aveai 4 ani, clar nu te primea! :)

    Reply
  8. qwerty says

    13 January 2009 at 12:39

    eram la liceu deci clar nu aveam 4 ani :) acum vreo 5 ani a fost intamplarea
    PS n95 nu are zoom optic , nu stiu sa existe telefon cu zoom optic.

    Reply
  9. adi says

    13 January 2009 at 14:10

    zici carrefour si tragi apa!

    Reply
  10. cipoc says

    13 January 2009 at 14:25

    un w800i, nu e prea nou telul da scoate poze super

    Reply
  11. victorblog says

    13 January 2009 at 14:35

    @cipoc: faţă de v360, e altă treabă.

    Reply
  12. victorblog says

    13 January 2009 at 14:36

    @qwerty: eu aşa credeam.
    uite aici că există: http://www.dpreview.com/news/0503/05030901samsung_schv770.asp
    sau
    http://www.slashphone.com/102/1224.html

    Reply
  13. qwerty says

    13 January 2009 at 16:19

    alea din cate am observat sunt concepte ca si nokia 888…daca gasesti si un link cu un pret la ele sau un magazin online unde sa fie disponibile esti tare :)

    Reply
  14. aerosoul says

    13 January 2009 at 17:45

    E, se mai intampla greseli..

    Reply
  15. qwerty says

    13 January 2009 at 17:59

    uite una tare si aici: http://www.bascalie.ro/files/joke/268/l_267318.jpg

    Reply
  16. victorblog says

    13 January 2009 at 18:01

    nu e greşeală, chiar există. :)

    Reply
  17. sorin says

    13 January 2009 at 20:10

    Repede tu cu ochiometrul tau trebuie sa-i faci de ras.:))

    Reply
  18. victorblog says

    13 January 2009 at 20:27

    @sorin: normal, dacă nici prima oară cu „papaucii” nu s-au învăţat!

    Reply
  19. qwerty says

    13 January 2009 at 20:51

    stai ca nu am inteles..cum sa nu fie greseala…ce fel de promotie e asta? nu se mai cheama promotie ce naiba.

    Reply
  20. Albertony says

    14 January 2009 at 01:51

    Astia sunt renumiti pentru greselile de tiparire. Cine stie ce nepot analfabet , angajat de unchiu’ care-i directoras pe acolo , opereaza masinariile alea de tiparit …
    Uite aici o alta dovada : http://www.bekali.ro “bulangerie pe fata”

    Reply
  21. victorblog says

    14 January 2009 at 10:34

    @qwerty: dadusem replica lui albertony, vezi comentariul lui inaintea ta.
    Comentariul tau intrase la moderare pentru ca akismet a considerat ca linkul din mesajul tau putea fi considerat spam.
    Abia apoi l-am recuperat de acolo si a aparut in discutie cu ora la care l-ai publicat tu. Si normal ca nu s-a mai inteles nimic.
    Am vazut imaginea si mi-am dat seama ce tip de promotie fac aia. :)

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Caută

Susține blogul

Link Emag

Cele mai populare

Sorry. No data so far.

Comentarii recente

  • Mihai on Românii nu merg la dentist- cum îți alegi dentistul?
  • Copacul,cu sau fără flori - startachim blog on Test de psihologie: copacul
  • Să moară capra vecinului - startachim blog on Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă
  • Dorina on Unde se pune virgula?
  • Înșelătoria Raspberry Ketone: tratamentul “minune” care NU te slăbește cu 10 kg pe lună, dar trimite banii tăi către escroci – Manuel Cheța on 12 motive pentru care e bine să trăieşti în Braşov

Victorblog.ro

Provided by Dakola : free banner exchange

Arhive

Blogroll

  • Robintel
  • Roxana

Politica confidentialitate · Fisiere cookie

Copyright © 2023 Victorblog.ro · Log in