Noroc să ai I

Prost să fii noroc să ai, spune o zicală, şi spune bine.

Câţi dintre voi nu aţi făcut la un moment dat o prostie pe care a doua zi să o regretaţi? Sau câţi aţi făcut o prostie fără să vă daţi seama că aţi făcut-o?

Ei, eu mă încadrez în prima categorie. Adică îmi dau seama când fac o prostie şi încerc să nu o mai repet. Niciodată, dacă se poate. Totuşi, uneori nu mă pot abţine să nu intru în belele…

Data

Se întâmpla anul trecut într-o seară călduroasă ce-i drept. Nişte prieteni (cam prea mult spus prieteni, mai mult nişte cunoştinţe) m-au rugat să-i duc în seara aia la o cabană, urmând a-mi plăti benzina plus deranjul. Bătrâna mea dacie e foarte utilă pe drumurile de munte presărate cu cratere ca pe Lună.

Locaţia

Iniţial, mi s-a spus locaţia. Un drum destul de bunicel, la vreo şase kilometri de localitate. Am acceptat, deşi mai bine stăteam acasă.

Aflu pe drum că, de fapt cabana nu e disponibilă şi dacă pot sa schimb în direcţia opusă să ajungem la altă cabană, a unui prieten de-al lor. Cabana se afla pe un drum forestier la vreo 12 kilometri. M-au asigurat ca drumul e mai bun şi nu vom avea probleme. Maşină din 88, plină ochi, de-abia mai trage, motorul se încălzea foarte repede şi ambreiajul patina. Şi totuşi… m-am dus.

De ce?

Nu ştiu câte filme de groază aţi văzut. Eu am văzut o grămadă şi pot spune că atât de întuneric nu era în nici unul. Noroc cu farurile (consumau destulă baterie).

După vreo oră de chin printre hârtoapele lăsate de tractoarele care-şi făceau veacul pe acolo (unele aveau o adâncime de vreun metru) şi cu viteze de melc, am ajuns la locaţie.

Arrival

O cabană iluminată cu ajutorul unui generator care funcţiona cu benzină, unde nu aveai semnal la telefon, situată  în creierul munţilor.
Trebuie să fii puţin ţicnit să locuieşti de unul singur acolo, la capătul unui drum pe care şi un Touareg l-ar străbate destul de greu.

Întoarcerea

La întoarcere eram singur. Ei, abia atunci au început problemele. [va urma]