Pe ultima sută

Cred că majoritatea româilor fac lucrurile pe ultima sută. Mergând pe principiul „las-o bă că merge aşa” românii îşi amână plata datoriilor până în ultima zi.

Nu-i arăt cu degetul decât pe  românii care se plâng că stau la coadă. Adică,  tu vii în ultima zi (ca toţi ceilalţi dealtfel) şi tot tu te plângi că-i coadă?

Fiind român get-beget, fără influenţe orientale indiene sau fino-ugrice, am tendinţa să fac acelaşi lucru. Spre exemplu: înaintea examenelor nu se cade să învăţ cu o săptămână înainte. N-am spor dacă nu învăţ în ultima zi.

Nu e de bine dacă-mi tocesc creierii pentru a născoci articole pentru ca voi să aveţi ce citi dimineaţa. Le concep în ultima clipă, fix în momentele în care majoritatea oamenilor civilizaţi sunt în lumea viselor.

Am un coleg care, deşi stă aproape de şcoală, întârzie tot impul. Cine ştie ce treburi importante de ultim moment a avut omul.

Punctualitatea e altă însuşire prezentă la român, dar care lipseşte cu desăvârşire. :)

Ştiu destui oameni cu care îmi dau întâlnire şi care, surprinzător, apar cu juma’ de oră întârziere. Asta deşi eu ajung cu juma’ de oră mai devreme (sper că nu se simte careva lezat :) ).

Nu e bine, dar e comod. Lenevia e o boală care din păcate nu se prea tratează. Ştiu asta, şi-mi asum responsabilităţile. Sunt leneş când îmi permit, când sunt student. Ştiu că o dată cu terminarea facultăţii se va termina distracţia.

Dar totuşi, nu voi fi încă un român care se plânge de cozi, pentru că tot eu sunt idiot şi vin în ultima zi.