Băieţii au fost din totdeauna băieţi, iar armele doar au evoluat. Ordinea lor nu o cunosc, însă încerc să le enumăr pe toate:
Prima parte: arme homemade.
1. Praştie făcută din sârmă de cupru, cu o bucăţică de elastic de la pantaloni. Muniţia consta din sârmuliţe mici de radiotelefonie, în formă de U. Raza de acţiune mare, muniţia uşor de procurat, la fel şi arma. Precizia era bună la distanţe mici.
2. Praştie făcută din piele şi sfoară, împreună cu o bucată de cauciuc mai tare şi mai rezistent. Raza de acţiune foarte mare, muniţia consta din pietre sau orice alt obiect care încăpea în locaşul muniţiei. Praştia era confecţionată din piele, care era mai greu de procurat. Precizie bună la distanţe mici.
3. Ţeavă PVC, cât mai subţire, folosită la iluminatul locuinţelor. Se procura din barăcile dezafectate, cu riscul de a fi prins de paznici. Muniţia consta din cornete făcute din ziare sau din caietele vechi de la școală (sau chiar cele de trimestrul trecut). Raza de acţiune foarte mare, un trăgător bun putea nimeri o ţintă şi de la 30-40 m. Ţeava era greu de procurat, mai ales cele subţiri. Cele mai bune aveau câte 4-8 ţevi strânse într-un ciorchine, cu „lunetă” făcută dintr-o bucăţică mai mică de PVC. Muniţia era uşor de procurat, însă fabricatul cornetelor cerea ceva practică (mai ales dacă trebuia să faci mai multe într-un timp cât mai scurt). Jucătorii erau împărţiţi în două echipe, scopul fiecărei echipe fiind de a-i „omorî” pe ceilalți. Din câte ţin eu minte, nu aveai voie să tragi la cap sau la gât.
Cornetul putea fi prevăzut cu un bold (ac fără gămălie) pentru o precizie mai bună. Deasemenea puteai fi sigur că ai nimerit un duşman, când acesta scotea nişte sunete asemănătoare cu cele scoase de o maimuţă în călduri.
4. Praştie făcută dintr-un tub de medicamente peste care era tras un balon. Muniţia consta din boabe de porumb, orez sau mici pietricele. Raza de acţiune mare, însă precizia la distanţă cam lăsa de dorit. Erau folosite preponderent pe fesele colegelor de clasă.
5. Arc cu săgeţi. Arcul era confecţionat din lemn de alun, cât mai drept şi gros cât două degete. Coarda era confecţionată din sfoară simplă, cât mai rezistentă. Cei mai norocoşi făceau rost de „sfoară cauciucată” provenită din cauciucuri de maşină. Muniţia consta din săgeţi subţiri fabricate tot din alun, iar în vârf se lega o bucăţică mică de sârmă de radiotelefonie. Raza de acţiune mare însă precizia lăsa mult de dorit.
6. Şurub+piuliţă. Ansamblul de două şuruburi foarte mari şi o piuliţă, umplut cu catran de la beţele de chibrit, aruncat în sus sau lovit cu o piatră producea un simplu zgomot, însă ne ţinea ocupaţi ore bune. Nu avea decât scop distractiv. Alte variante: ansamblul era prevăzut şi cu o pungă, pentru portabilitate şi pentru a ateriza exact cum trebuia pentru a se produce explozia.
7. Duză. Habar n-am de unde provenea duza (cică era un injector de la tractor) însă era foarte greu de procurat. Duza era prelungită de o bucată de PVC îndoită la flacără. Catranul de la beţele de chibrit era (agitat) cu un cui, legat de ţeava de PVC cu ajutorul unei bucăţi de cauciuc. Prin ridicarea cuiului, urmată de apăsarea pe cauciuc, se producea o mică explozie.
8. Carbid. Sticlele de doi litri umplute cu apă, în care erau aruncate mici bucăţele de carbid, erau astupate rapid şi lăsate să explodeze. Efectul era superb, sperietura persoanelor neavizate era priceless.
Alte variante: tub de spray, golit, la care a fost îndepărtat capacul. La celălalt capăt era prevăzut cu un orificiu făcut cu un cui. Era prelungit cu o bucată de PVC mai gros. Carbidul se introducea în ansamblu, era adăugată o cantitate de apă sau, după caz, salivă, apoi era astupat capătul liber al ţevii de PVC. Se apropia o sursă de flacără de orificiu, iar ansamblul producea o explozie. Zgomotul produs era mai mare decât cel al petardelor existente în acel timp.
Variantă mai simplă: cutie de ness, prevăzută cu o gaură la capătul neastupat de capac. Se introducea carbidul în cutie, împreună cu puţină apă, apoi se astupa cu capac. La apropierea unei flăcări de oricifiu, se producea o mică explozie, iar capacul cutiei sărea la câţiva metri depărtare.
Imagini: 1
dutu says
ohooo, cate geamuri mai spargeam cu prastia(bineinteles numai la vecini).si cu surubu su piulita ma jucam cu orele.si cu carbidul foloseam teava de pvc cu spray-ul taiat.cand plecam de acasa ziceai ca plec la razboi.si culmea, nu mi-am luat-o(des) ca ma jucam cu astea.
si cu arcu m-am jucat dar numai putin.sagetile noi le faceam din trestie si in varf bagam un cui micut.in perioada aia noi eram mari vanatori de ciori.si am si prins vreo doua, trei.dupa ce le prindeam le “rastigneam” pe un copac.
victorblog says
@dutu: rasist de mic nu?
@cipoc: ca să fiu sincer, cu chestiile cu carbid nu prea m-am jucat pentru că nu găseam aşa mult carbid. Şi când găseam, nu aveam cu ce să-l explodez, aşa că-l băgam în sticle.
cipoc says
vai cate prostii n`am facut la viata mea cu asa ceva
am folosit mai tot de pe acolo, inafara de alea care implicau carbid si scantei:D
starchim01 says
Aproape toate le-am încercat/folosit.La săgeți foloseam vârfuri făcute din tablă,aveam un vecin care făcea citerne,lucra cu tablă,așa că…
dany says
am si eu un arc acasa din alun cu sageti cu pene si trage cu apoximatie cam 30 m (nu ma laud)poti sa intrebi prietenii mei.
alex says
ehehe….arcurile mele trag 70 metri.. :>
lee says
e tare arcu si prastia
alex says
Le-am facut aproape pe toate . Ma intreb daca la cutia aia de nes pui cuie fara floare si in loc de carbit pui praf de pusca de la bubuitorilea alea din comert ,ce iese ? :-?
victorblog says
@alex: iese o petarda.
Anonim says
Salut lume as vrea si eu ceva arme care sa includa catranul de chibrit.Cum ar fii pocnitori, bombe si grenade:D